Ginerele şi consilierul preşedintelui Statelor Unite, Jared Kushner, a spus în faţa comisiei congresionale de audiere că nici el, nici alt...
Cazul îngrijitoarei românce de 35 de ani găsită moartă în Italia, în Milano, strada Coni Zugna, nr 65, pe data de 9 iulie, este departe de a...
O vizită la Londra, vor face ministrul sănătăţii, Florian Bodog, şi cel delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, împreună cu...
Doi elefanţi sălbatici au fost salvaţi ieri de marina militară din Sri Lanka, după ce elefanţii au fost luaţi de curent şi duşi în largul...
Fondul Monetar Internaţional a declarat că economia mondială înregistrează un progres stagnanţ pe măsură ce se reface după criza financiară...
Un român de 26 de ani care locuiește în localitatea Bressanvido, și-a bătut mama și fratele apoi a rănit un carabinier care a încercat să...
Locuinţa teroristului palestinian în vârstă de 20 de ani, care a comis atacul de vineri în care şi-au pierdut viaţa trei israelieni, ar urma...
Autorităţile ungare au anunţat că suspendă restricţiile obişnuite privind circulaţia TIR-urilor pe teritoriul ţării la sfârşit de...
Autorităţile UE de reglementare antitrust investighează acuzaţiile privind un cartel înfiinţat de producătorii auto germani, a anunţat...
Paul Manafort care a fost pentru trei luni șeful campaniei electorale al actualului președinte al SUA, Donald Trump, este anchetat pentru o...
MAE precizeaza într-un comunicat că nu au fost, până în acest moment, solicitări de ajutor din partea românilor din Grecia sau...
Procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile pentru sprijinirea românilor din afara graniţelor a fost modificată de executiv prin proiect...
Gigantul petrolier Exxon Mobil a fost amendat cu 2 milioane de dolari de Departamentul Trezoreriei SUA pentru violarea sancţiunilor impuse...
Companiile de gaze din Bulgaria, Grecia, România şi Ungaria au acceptat să-şi unească reţelele de gaze pentru a-şi creşte securitatea...
Un român de 33 de ani și-a pierdut viața într-un accident care a avut loc marți seară, 18 iulie 2017, pe o stradă din provincia Savona, între...
O tânără româncă de numai 13 ani este dată dispărută în Italia din data de 15 iulie 2017 și familia ei face apeluri disperate pentru a o...
În Bulgaria, mai multe vaccinuri sunt incluse într-o schemă obligatorie de imunizare a copiilor, care condiţionează înscrierea acestora la...
Irakul are nevoie de investiții masive pentru a reconstrui localitățile distruse în ultimii ani, urma luptelor cu gruparea jihadistă Daesh,...
Casa Albă a confirmat faptul că preşedintele Donald Trump a mai avut convorbiri, care nu au fost dezvăluite, cu omologul său ruş Vladimir...
Comandantul forţelor armate franceze a demisionaţ după o dispută publică avută cu preşedintele Emmanuel Macron, pe tema reducerilor din...