Ascultă Radio România Reșița Live

Nemulţumiri după condamnările unor jurnalişti aflaţi în Egipt

Nemulţumiri după condamnările unor jurnalişti aflaţi în Egipt

Articol editat de Mirabela Afronie, 24 iunie 2014, 16:18

Premierul australian, Tony Abboţ a lansat un apel direct către preşedintele Egiptului, Abdel Fattah Al Sisi, pentru eliberarea jurnalistului Al-Jazeera, Peter Greste. Peter Greste, fost corespondent la BBC, alături de doi colegi, sunt acuzaţi că au propagat ştiri false şi că au colaborat cu Frăţia Musulmană.
Tony Abbot a declarat că i-a transmis lui Abdel Fattah Al Sisi că Peter Greste este nevinovat.
„Preşedintele Al Sisi este hotărât să facă tot ce poate să restabilească pacea şi securitatea în Egipt şi apreciez asta, dar am evidenţiat că, din poziţia de jurnalist australian, Peter Greste nu a susţinut Frăţia Musulmană, ci doar a relatat despre Frăţia Musulmană şi punctul meu de vedere este că, pe termen lung, o presă liberă şi viguroasă este favorabilă pentru democraţie, securitate şi stabilitate”, a declarat Tony Abbot.
Un tribunal de la Cairo i-a condamat pe Peter Greste, Mohammed Fahmy şi Baher Mohamed la şapte ani de închisoare.
Alţi trei jurnalişti străini judecaţi in absentia au primit sentinţe de 10 ani. Cazul a atras un protest internaţional, pe fondul afirmaţiilor că este motivat politic. Pe reţelele de socializare, asociaţiile de profil şi colegii jurnalişti din întrega lume au luat atitudine.

Sursa: RRA

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică
Internațional luni, 7 aprilie 2025, 07:46

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă...

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică
Proteste de amploare în peste 40 de orașe din Spania pe fondul crizei locuințelor
Internațional duminică, 6 aprilie 2025, 12:54

Proteste de amploare în peste 40 de orașe din Spania pe fondul crizei locuințelor

Proteste de amploare în peste 40 de orașe din Spania pe fondul crizei locuințelor. Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă. Zeci de mii de...

Proteste de amploare în peste 40 de orașe din Spania pe fondul crizei locuințelor
Von der Leyen, despre tarifele anunțate de Trump: Economia globală va avea de suferit
Internațional joi, 3 aprilie 2025, 08:42

Von der Leyen, despre tarifele anunțate de Trump: Economia globală va avea de suferit

„Toate afacerile, mari și mici, vor avea de suferit din prima zi”, a atras atenția șefa Comisiei Europene. Blocul comunitar...

Von der Leyen, despre tarifele anunțate de Trump: Economia globală va avea de suferit
Tensiunile Diplomatice dintre SUA, Rusia și Ucraina: Perspectivele Negocierilor de Pace
Internațional miercuri, 2 aprilie 2025, 09:29

Tensiunile Diplomatice dintre SUA, Rusia și Ucraina: Perspectivele Negocierilor de Pace

Tensiunile Diplomatice dintre SUA, Rusia și Ucraina: Perspectivele Negocierilor de Pace Recent, Serghei Riabkov, adjunctul ministrului de Externe al...

Tensiunile Diplomatice dintre SUA, Rusia și Ucraina: Perspectivele Negocierilor de Pace
Internațional sâmbătă, 29 martie 2025, 09:27

Cutremurul din Myanmar a făcut peste 1.000 de morţi şi 2.300 de răniţi, anunţă junta militară

Junta militară birmană a declarat sâmbătă că un total de 1.002 de oameni au fost ucişi, 2.376 au fost răniţi şi 30 dispăruţi în urma...

Cutremurul din Myanmar a făcut peste 1.000 de morţi şi 2.300 de răniţi, anunţă junta militară
Internațional marți, 25 martie 2025, 17:28

SUA suspendă includerea României în Programul Visa Waiver

SUA suspendă, pe o perioadă nedeterminată, includerea României în Programul Visa Waiver. Decizia a fost luată în contextul unei revizuiri a...

SUA suspendă includerea României în Programul Visa Waiver
Internațional marți, 25 martie 2025, 06:32

Moscova și Washingtonul vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită

Moscova și Washingtonul vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită Rusia și Statele Unite vor emite marți un...

Moscova și Washingtonul vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită
Internațional duminică, 23 martie 2025, 22:37

Turcia: Autoritățile au cerut blocarea a peste 700 de conturi pe X, anunță rețeaua de socializare

Autoritățile turce, confruntate cu un val de proteste declanșate de arestarea primarului din Istanbul Ekrem Imamoglu, au cerut rețelei de...

Turcia: Autoritățile au cerut blocarea a peste 700 de conturi pe X, anunță rețeaua de socializare