NATO a condamnat Rusia pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal
NATO a declarat că otrăvirea în Marea Britanie a fostului spion dublu rus Serghei Skripal reprezintă o încălcare clară a normelor internaţionale.

Articol editat de Radio Resita, 14 martie 2018, 16:10
BBC transmite că Alianţa Nord-Atlantică şi-a exprimat solidaritatea cu Marea Britanie şi a făcut apel la Rusia să răspundă întrebărilor referitoare la neurotoxina folosită în atacul asupra lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia.
De asemenea, NATO a făcut apel la Rusia să răspundă întrebărilor Marii Britanii cu privire la programul de arme chimice Novichok, în traducere „Nouvenitul”. (RRA)