Militar român rănit uşor într-un schimb de focuri în Afganistan
Un militar român a fost rănit uşor la antebraţ într-un schimb de focuri lângă Kandahar, în Afganistan. El a primit îngrijiri medicale la locul incidentului, ulterior fiind transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească.

Articol editat de Radio Resita, 5 august 2017, 14:26
Starea luptătorului este bună, iar rana nu i-a pus viaţa în pericol.
Într-un comunicat, Ministerul Apărării Naţionale precizează că o echipă de militari români care executa misiuni de patrulă de transport şi escortă a unei echipe a coaliţiei de instruire a forţelor de securitate afgane a fost atacată de insurgenţi îmbrăcaţi în uniformele poliţiei afgane.
Un insurgent a fost ucis şi altul rănit în schimbul de focuri. RRA