Locomotivă în mers din Bulgaria în flăcări
Locomotiva unui tren de pasageri a luat foc în mers, în apropiere de gara din Stara Zagora, Bulgaria. Incidentul a avut loc joi seară. Nu au fost înregistrate victime. Trenul, care se deplasa pe ruta Sofia – Burgas, transporta în total 95 de călători, în cinci vagoane. Locomotiva a fost avariată în urma incendiului. Înainte de staţia din Stara Zagora, s-a simţit fum, apoi au izbucnit flăcările. Mecanicul de locomotivă a oprit imediat trenul, iar pasagerii au fost evacuaţi din vagoane. Până la sosirea pompierilor, mecanicul şi conductorii de tren au început stingerea incendiului cu extinctoarele disponibile. Cauzele incendiului urmează să fie stabilite.
Articol editat de Mirabela Afronie, 8 august 2014, 11:00 / actualizat: 8 august 2014, 16:02
Locomotiva unui tren de pasageri a luat foc în mers, în apropiere de gara din Stara Zagora, Bulgaria. Incidentul a avut loc joi seară. Nu au fost înregistrate victime. Trenul, care se deplasa pe ruta Sofia – Burgas, transporta în total 95 de călători, în cinci vagoane. Locomotiva a fost avariată în urma incendiului. Înainte de staţia din Stara Zagora, s-a simţit fum, apoi au izbucnit flăcările. Mecanicul de locomotivă a oprit imediat trenul, iar pasagerii au fost evacuaţi din vagoane. Până la sosirea pompierilor, mecanicul şi conductorii de tren au început stingerea incendiului cu extinctoarele disponibile. Cauzele incendiului urmează să fie stabilite.
Sussa foto: taringa.net
Sursa: rador.ro