Italia: O româncă surprinsă beată criță la volan. În mașină se aflau cei doi copii minori ai acesteia
Articol editat de Radio Resita, 3 iulie 2018, 08:35
Românca era atât de beată și conducea atât de rău încât trecătorii, care au observat că mașina se deplasează în zig zag, au sunat la poliție.
Românca a fost oprită de carabinieri în localitatea Cerrione și în mașina au fost găsiți și cei doi copii ai acesteia, cu vârsta de 10 și respectiv 14 ani. După ce i-au făcut testele de alcoolemie, carabinierii au descoperit că românca avea o alcoolemie de 3,05 g/l, care este de peste șase ori mai mare decât limita permisă a relatat publicația News Biella.
Românca a rămas fără permis, mașina i-a fost reținută și acum are dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate.