Italia: Doi români, soț și soție, morți aseară în urma unui accident rutier
Articol editat de Radio Resita, 29 aprilie 2018, 15:21
Conform primelor informații obținute de jurnaliștii italieni, cei doi români, soț și soție, se aflau la bordul unei mașini Lancia care s-a ciocnit violent cu alte două mașini. În urma impactului au mai fost rănite alte patru persoane care au fost transportate la spitalul din Matera dar a căror viață nu se află în pericol.
Poliția italiană a deschis o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale accidentului. Până astăzi autoritățile italiene nu au făcut publică identitatea celor doi români decedați în urma accidentului.