Doi morți, trei răniți și cinci persoane dispărute într-o avalanşă în Alpii francezi
Articol editat de Gerhard Chwoika, 14 ianuarie 2016, 10:10
Majoritatea victimelor fac parte dintr-un grup de aproximativ zece elevi din Lyon care se aflau împreună cu un profesor pe o pistă de schi închisă din stațiunea Deux Alpes, a precizat poliția din zonă. Unul dintre elevi a scăpat nevătămat și a anunțat autoritățile, care acționează cu efective sporite, trei elicoptere și câini pentru a găsi posibili supraviețuitori.
Au murit un adolescent de 14 ani și un cetățean ucrainean care nu avea legătură cu grupul de copii. Cinci elevi sunt dați dispăruți. Nu este exclus ca și alte persoane să fi fost afectate de căderea de zăpadă.