Ascultă Radio România Reșița Live

Creştinii organizează proteste la nivel internaţional, împotriva Norvegiei, pentru separarea forţată a unor copii de părinţii lor

Proteste internaționale sunt planificate pe parcursul lunii ianuarie, după ce guvernul norvegian a luat cinci copii de la părinții lor creștini, sub acuzații de „îndoctrinare religioasă”. Protestele sunt planificate pentru restul lunii ianuarie în Republica Cehă, Letonia, Austria, România, Spania, Irlanda, India, Polonia și Australia, împreună cu alte câteva țări, pentru a atenţiona faţă de recenta separare a cinci copii creștini de părinții lor, decizie luată de oficiali guvernamentali. În noiembrie 2015, serviciile de protecție a copilului din Norvegia, cunoscute sub numele de Barnevernet, au luat cinci copii, trei fii și două fiice, de la părinții lor Ruth şi Marius Bodnariu, din Naustdal, și membri ai Bisericii Penticostale. Cei cinci copii au fost luaţi din familia lor și separaţi în două centre de plasament, după ce profesoara lor de la școală și directorul au alertat autoritățile spunând că aceşti copii sunt crescuţi într-o familie creștină care îi învaţă că „Dumnezeu pedepsește păcatul”. Părinții au fost apoi acuzaţi de serviciul pentru protecţia copilului că practică „radicalismul creștin și îndoctrinarea”. Împreună cu acuzațiile de „îndoctrinare”, părinții se confruntă, de asemenea, cu acuzații de abuz fizic împotriva copiilor lor, pe care le neagă. O petiție și o pagină de Facebook au fost înființate în sprijinul părinților, ei continuând să facă apel pentru a-şi vedea familia reunită. „Ei sunt o familie creștină normală, care încearcă să-și crească copiii în cunoașterea lui Dumnezeu! Nu există niciun documentat, sau de orice alt fel, în această familie„, arată o petiție care a câștigat 25.000 de semnături din luna noiembrie. O pagină de Facebook creată în sprijinul familiei, de asemenea, face apel la guvernul norvegian pentru revenirea copiilor la părinții lor. „Ne vom păstra calmul și încrederea că Dumnezeu va lucra și va aduce din nou împreună această familie, şi vom face tot ceea ce ne stă în putere, și nu ne vom opri până când familia nu va fi reunită!” scrie pe Facebook.

Creştinii organizează proteste la nivel internaţional, împotriva Norvegiei, pentru separarea forţată a unor copii de părinţii lor

Articol editat de Mirabela Afronie, 18 ianuarie 2016, 11:45

Protestele anterioare ale susținătorilor familiei au avut mii de participanţi, a relatat The Christian Post săptămâna trecută. Prietenii familiei Bodnariu au apărat familia creștină, argumentând că acuzațiile de abuz fizic sunt nefondate.

Avem un Dumnezeu și Dumnezeu este de partea noastră, deoarece Dumnezeu a creat familia. Tradiția familiei a fost rânduită de Dumnezeu. Dacă aveți de gând să vă luptaţi cu noi și cu familia Bodnariu, atunci luptaţi şi împotriva lui Dumnezeu„, a spus Cristian Ionescu, pastor al Bisericii Penticostale Române Elim din Chicago și organizator al unui protest recent de la Washington DC. „În ultimul timp, ei încearcă să caracterizeze asta ca un caz de abuz. Niciodată nu a început ca atare. Profesoara a spus că trebuie să eliminăm decalajul dintre noi și familie, deoarece ei au principii creștine radicale, și știm că acum tot ceea ce a fost considerat decent cu două decenii în urmă este considerat „radical”, a adăugat Ionescu.

O mașină a lovit în plin un grup de oameni, în sud-vestul Germaniei
Internațional luni, 3 martie 2025, 15:52

O mașină a lovit în plin un grup de oameni, în sud-vestul Germaniei

O mașină a lovit în plin un grup de oameni, în sud-vestul Germaniei. O persoană a murit și mai multe au fost rănite. Șoferul a fost reținut....

O mașină a lovit în plin un grup de oameni, în sud-vestul Germaniei
Austria: Guvernul de coaliţie de centru şi-a preluat mandatul sub conducerea cancelarului Christian Stocker
Internațional luni, 3 martie 2025, 14:47

Austria: Guvernul de coaliţie de centru şi-a preluat mandatul sub conducerea cancelarului Christian Stocker

Guvernul de coaliţie de centru, prima alianţă din Austria formată din trei partide după cel de-al Doilea Război Mondial, şi-a preluat luni...

Austria: Guvernul de coaliţie de centru şi-a preluat mandatul sub conducerea cancelarului Christian Stocker
Macron: Dacă Putin nu este oprit, cu siguranță se va îndrepta spre Moldova și poate chiar mai departe spre România
Internațional duminică, 2 martie 2025, 08:53

Macron: Dacă Putin nu este oprit, cu siguranță se va îndrepta spre Moldova și poate chiar mai departe spre România

Dacă preşedintele rus Vladimir Putin, care a invadat Ucraina în 2022, nu este oprit, ‘va merge sigur în (Republica) Moldova şi poate mai...

Macron: Dacă Putin nu este oprit, cu siguranță se va îndrepta spre Moldova și poate chiar mai departe spre România
Ilie Bolojan în vizită la Chişinău
Internațional sâmbătă, 1 martie 2025, 12:57

Ilie Bolojan în vizită la Chişinău

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan se află sâmbătă, 1 martie 2025 în vizită la Chişinău. Aceasta este una din primele...

Ilie Bolojan în vizită la Chişinău
Internațional sâmbătă, 1 martie 2025, 06:52

Liderii europeni alături de Zelenski

Președintele ucrainean a primit imediat solidaritatea liderilor europeni, după întâlnirea eșuată dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump....

Liderii europeni alături de Zelenski
Internațional vineri, 28 februarie 2025, 22:15

Reuters: Trump și Zelenski s-au certat despre modul de gestionare a războiului

Președintele ucrainean, care a primit arme americane în valoare de miliarde de dolari și sprijin moral din partea administrației Biden în lupta...

Reuters: Trump și Zelenski s-au certat despre modul de gestionare a războiului
Internațional vineri, 28 februarie 2025, 06:59

Atenționare de călătorie în Germania – transportul aerian pe aeroporturile din Munchen și Hamburg, afectat de greve

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

Atenționare de călătorie în Germania – transportul aerian pe aeroporturile din Munchen și Hamburg, afectat de greve
Internațional luni, 24 februarie 2025, 06:54

Conservatorul Friedrich Merz vrea să formeze un guvern „cât mai repede posibil”

După victoria taberei sale conservatoare la alegerile parlamentare de duminică, într-o Germanie afectată de crize multiple, Friedrich Merz a...

Conservatorul Friedrich Merz vrea să formeze un guvern „cât mai repede posibil”