Cel puțin 12 morți și 35 de răniți într-un atentat cu bombă într-o piață
Cel puțin 12 persoane au fost ucise și 35 rănite sâmbătă când o bombă a explodat într-o piață dintr-un sector majoritar șiit în zone tribale din nord-vestul Pakistanului, au anunțat oficiali, potrivit AFP.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 ianuarie 2017, 13:19
Atentatul s-a produs într-o piață de legume aglomerată din Parachinar, principalul oraș din districtul tribal Kurram, în apropiere de frontiera cu Afganistanul, au declarat oficialii citați, potrivit cărora bilanțul ar putea crește.
Conform primelor informații, „cel puțin 12 persoane au fost ucise și 35 rănite”, a declarat pentru AFP un responsabil al administrației din Parachinar.
Atacul nu a fost revendicat deocamdată.