Atac terorist în sud-estul Franţei. O persoană a fost decapitată
Articol editat de Valentina Adam, 26 iunie 2015, 14:33
Poliţia din Franţa a declarat că o persoană a fost decapitată şi mai multe au fost rănite în cadrul unui presupus atac islamist asupra unei fabrici din sud-estul Franţei. Preşedintele francez, Francois Hollande, a afirmat că incidentul poartă indiciile unui atac terorist şi că nu se îndoieşte că scopul atacului era de a arunca în aer cladirea. Un martor ocular a declarat următoarele: „Am auzit un zgomot puternic, cu puţin înainte de ora 10. Nu ne-am îngrijorat foarte tare, pentru că nu suntem departe de aeroport şi ne-am gândit că este un avion care trece pe deasupra, mai jos decât de obicei. Apoi, câteva minute mai târziu, am văzut un număr foarte mare de membri ai forţelor de securitate, poliţie şi pompieri, pe strada noastră”.
Rador