Acord între Parlamentul European și Consiliu privind noi reguli de siguranță pentru jucării
Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord provizoriu privind reguli mai stricte pentru siguranța jucăriilor menite să protejeze mai bine copiii de chimicalele dăunătoare și de riscurile achizițiilor online, relatează DPA.

Articol editat de Valentina Adam, 11 aprilie 2025, 12:40
O componentă cheie a acordului la care s-a ajuns joi este introducerea unui pașaport de produs digital, care este obligatoriu pentru toate jucăriile vândute în UE. Pașaportul va furniza informații privind siguranța și avertismente prin instrumente precum coduri QR, ceea ce le va permite consumatorilor și autorităților vamale să verifice mai ușor conformitatea.
Noile reguli vizează de asemenea interzicerea anumitor substanțe chimice dăunătoare, inclusiv PFAS, care se pot acumula în mediu și în corpul uman.
Cuprinzând peste 4.700 de substanțe chimice, substanțele perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS) sunt o grupă de substanțe chimice sintetice utilizate pe scară largă care, cu timpul, se acumulează în organismul uman și în mediu. Se mai numesc și ‘substanțe eterne’, fiind extrem de persistente în mediu și în corpul uman, și pot cauza probleme de sănătate precum tulburări hepatice, boli tiroidiene, obezitate, probleme de fertilitate și cancer, se menționează pe site-ul Agenției europene de mediu (EEA).
Acordul trebuie să fie aprobat oficial atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul UE pentru a intra în vigoare.
Agerpres