Restricţii pe DN76 din cauza şantierului autostrăzii Lugoj-Deva
Lucrările la lotul patru al autostrăzii Lugoj – Deva impun restricţii de circulaţie pe Drumul Naţional 76.
Articol editat de Mirabela Afronie, 25 februarie 2019, 06:54
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că, în perioada 1 – 7 martie, vor fi instituite restrictii de circulaţie pe DN 76, între km 2+910 – km 4+240. Mai exact, pe acest tronson circulaţia se va desfăşura alternativ, dirijat cu piloţi de circulaţie sau cu semafoare, pe maximul o jumătate de cale.
Restricţia a fost solicitată de Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL în vederea executării unor lucrări la Autostrada Lugoj – Deva, Lot 4, mai precizează reprezentanţii DRDP Timişoara.