Zăpadă de aproape 2 metri pe Autostrada Soarelui!
În unele zone, zăpada troienită de pe A 2 a ajuns la o înălţime de aproape 2 metri şi s-a compactat din cauza gerului, îngreunând astfel intervenţia cu freze. Plugurile nu pot intra într-un strat de zăpadă de peste 50 de cm. şi deszăpezirea se realizează cu freze urmate de pluguri.
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 ianuarie 2016, 09:38
În unele zone, zăpada troienită de pe A 2 a ajuns la o înălţime de aproape 2 metri şi s-a compactat din cauza gerului, îngreunând astfel intervenţia cu freze. Plugurile nu pot intra într-un strat de zăpadă de peste 50 de cm. şi deszăpezirea se realizează cu freze urmate de pluguri.
Primăvara trecută CNADNR a achiziţionat cu 20 de milioane de euro aprox. 100 de utilaje moderne pentru deszăpezire iar frezele moderne cumpărate sunt de 3-4 ori mai eficiente faţă de utilajele de producţie sovietică pe care le folosesc autorităţile locale dar şi CNADNR.
Cele 100 de utilaje de ultimă generaţie reprezintă totuşi o mică parte din necesar, în prezent numărul de utilaje cu care se acţionează pe reţeaua de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale este de aprox. 2800.
De aseară, toate şoselele principale din zonele afectate de viscol sunt deschise circulaţiei. Potrivit CNADNR valoarea maximă a contractelor de deszăpezire pe A 2 Bucureşti –Constanţa este de 12 milioane de lei. Contractele sunt valabile până la 31 martie 2016.
Deşi Autostrada este un drum cu rang superior, nu trece prin localităţi şi din acest motiv, în primă instanţă, eforturile CNADNR se concentrează asupra şoselelor care tranzitează localităţile pentru siguranţa şi aprovizionarea oamenilor.
Sursa: romania-actualitati.ro