[AUDIO] Valentin Velcea a fost schimbat din funcţia de antrenor al ACS Poli Timişoara
Articol editat de Daniel Babun, 10 octombrie 2013, 12:59 / actualizat: 10 octombrie 2013, 17:07
Valentin Velcea a reuşit promovarea echipei în prima ligă a ţării, iar cu el pe bancă, ACS Poli a reuşit în campionat din 10 partide să câştige trei, alte trei meciuri s-au încheiat la egalitate, iar patru le-a pierdut, având 9 goluri marcate şi 11 primite.
Valentin Velcea a reuşit să califice echipa în optimile Cupei României, unde va întâlni pe Steaua.
Velcea rămâne încontinuare la club, în funcţia de director sportiv. Călin Rosemblum, care a avut funcţia de manager general a devenit director tehnic.
‘Eu m-am dedicat sută la sută echipei, clubului, dar de cele mai multe ori, în multe domenii de activitate, nu e de ajuns. Am acceptat şi această nouă provocare şi rămân în cadrul clubului. Timişoara e casa mea, Poli e sufletul meu, ştiu că nu trebuie să plec de lângă echipă la greu, că trebuie să ajut clubul şi tot ce înseamnă Timişoara. Le mulţumesc pentru încrederea acordată domnilor Robu şi Bojin. Nu o să mă las de antrenorat, deşi e greu să crezi că din aceasta funcţie poţi să ieşi la pensie’, a precizat Valentin Velcea.
Ascultaţi declaraţia lui Valentin Velcea: