UTA, la prima victorie din acest sezon
Articol editat de Cristina Corocan, 29 septembrie 2020, 08:06 / actualizat: 29 septembrie 2020, 9:14
Nou-promovata UTA Arad a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu 1-0 (1-0), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 5-a a Ligii I de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Ioan Hora (42 – penalty), după un fault comis de Ante Puljic asupra lui Denis Rusu.
Pentru UTA a fost prima victorie din acest sezon.
Dinamo a ratat ocazii de gol prin Juan Camara (2, 39) şi Diego Fabbrini (77). UTA a mai avut o şansă de gol, prin Rusu, care nu a ajuns la centrarea lui Neluţ Roşu (47).
Dinamo ar fi putut primi şi ea un penalty, în min. 60, când mingea a lovit mâna lui Rusu, în propriul careu.
Dinamo rămâne cu o victorie în acest sezon, obţinută în deplasare. Pe teren propriu, Dinamo are două egaluri şi un eşec.
UTA venea după trei egaluri şi un eşec, scrie Agerpres.