S-au stabilit şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal
Articol editat de Radio Resita, 11 septembrie 2015, 14:32
Casa Fotbalului a găzduit vineri, 11 septembrie, tragerea la sorți a șaisprezecimilor de finală ale Cupei României, ediția 2015-2016, fază din care intră în competiție și cluburile de Liga 1.
Echipele din vestul ţării şi-au aflat adversarii. ACS Poli Timişoara o va întâlni pe divizionara secundă CSM Rm. Vâlcea. Campioana judeţului Timiş, Ripensia Timişoara va juca acasă cu FC Viitorul, iar UTA Bătrâna Doamnă o va avea adversară pe Pandurii Târgu Jiu.
Capul de afiş al șaisprezecimilor va fi meciul dintre Universitatea Cluj şi Steaua, finala ediţiei trecute. Gruparea roş-albastră şi-a adjudecat trofeul, după 3-0 în finala cu formaţia ardeleană.
Jocurile din şaisprezecimile Cupei României vor avea loc în perioada pe 22-24 septembrie, cu începere de la ora 16:30, cu excepţia jocurilor televizate.
Programul complet al şaisprezecimilor de finală:
SC Bacău (II) – CS Universitatea Craiova (I)
Unirea Tărlungeni (II) – Petrolul Ploieşti (I)
U Cluj (II) – Steaua Bucureşti (I)
CS Baloteşti (II) – CFR Cluj (I)
Unirea Brânceni (IV) – Astra Giurgiu (I)
ACS Bucovina Pojorâta (II) – ASA Târgu Mureş (I)
CS Mioveni (II) – FC Botoşani (I)
ACS FCM Baia Mare (II) – FC Voluntari (I)
FC Ripensia Timişoara (IV) – FC Viitorul Constanţa (I)
ACS Berceni (II) – CSMS Iaşi (I)
CSM Rm. Vâlcea (II) – ACS Poli Timişoara (I)
ACS Dacia Unirea Brăila (II) – Dinamo Bucureşti (I)
ASA Târgu Mureş 2 (III) – CS Concordia Chiajna (I)
ACS UTA Bătrâna Doamnă Arad (II) – Pandurii Târgu Jiu (I)
ACS Rapid CFR Suceava (II) – FC Braşov (II) şi
FC Viitorul Constanţa 2 (III) – ACS FC Academica Clinceni (II).
Primele echipe vor fi gazde.
(Adina Niţă)