Reunire cu probleme la UTA Arad
Articol editat de Daniel Babun, 21 ianuarie 2014, 05:36
Fotbaliştii s-au prezentat la stadion la ora 10.00, aici fiind aşteptaţi de antrenorii Eugen Trică, Nelu Ceuşu şi Ivaylo Petrov, după un sfert de oră intrând în vestiar şi acţionarul Giovanni Catanzariti, administratorul special Dorin Micşa şi directorul sportiv Dorin Stana.
Nu a fost prezent Adrian Marţian (foto), care a promis că începând din 20 ianuarie va relua finanţarea clubului. I-a transmis în schimb antrenorului Eugen Trică să accepte decizia de demitere şi să părăsească echipa, căci altfel nu-i va plăti pe jucători.
Administratorul special i-a comunicat, din nou, lui Eugen Trică faptul că este demis, dar acesta a răspuns că nu pleacă până nu are o decizie din partea Federaţiei Române de Fotbal.
La rândul său, Giovanni Catanzariti a întărit cele spuse de Dorin Micşa, iar Dan Proca a avut un punct de vedere interesant, spunând că pe UTA scrie faliment, iar Trică nu mai va avea ce antrena, iar dacă – totuşi – Marţian va băga bani, nu va mai continua cu el.
De asemenea, conform Agerpres, Adrian Marţian a lăsat să se înţeleagă că va plăti câte unul sau două salarii doar acelor jucători pe care Adrian Falub îi va reţine în lot, în vreme ce ceilalţi vor încerca să îşi obţină drepturile băneşti prin intermediul comisiilor FRF. Pe de altă parte, Marţian s-a angajat caîn două zile să le achite restanţele celorlalţi angajaţi ai clubului.
Au răspuns prezent la prima convocare din acest an, aproape toţi jucătorii din lot: Horvat, Barabaş – Roman, Ardelean, Sidney, Ţabără, Neagu, Popescu, Firţulescu, Zaluschi, Dumitru, Marcu, Dumitru, Bîrză, Apostu, Sălăjan, Tecsi şi Trabalka. Au lipsit nemotivat, Monac şi Oltean, primul anunţând că ar avea o ofertă de la FC Vaslui, unde ar vrea să se transfere. Au lipsit de asemenea, Lăzăreanu şi Zanardini, cărora le-au expirat înţelegerile, primul însă declarând că şi-ar dori să apere buturile UTA-ei şi în retur.
După circa o jumătate de oră de discuţii, jucătorilor li s-a comunicat să revină la stadion la ora 15.00 pentru prima şedinţă de pregătire a anului 2014, sub comanda lui Eugen Trică.
După-amiaza, la reunirea a doua, cea de la ora 15, Adrian Marțian a acționat în forță. În ședința cu jucătorii, le-a transmis acestora că cine nu va accepta să rămână la UTA (una din condiții e să lucreze cu noul antrenor, Adrian Falub) e liber să plece. Rând pe rând, Firțulescu, Ardelean, Popescu, Bârză și Dumitru au ieșit din sală. La câteva zeci de minute distanță, șapte jucători au cerut întrevedere cu conducerea, pentru rezilierea contractelor, dar până la urmă au mai rămas patru: Țabără, Firțulescu, Bârză și Dumitru. Primii trei au primit deja actele, fiind liberi să plece. Pentru toți ceilalți trebuie să se știe că pot pleca, dar trebuie să renunțe la pretențiile financiare de la UTA, pentru a nu mai îndatora clubul, conform Aradon.
De menţionat că aproape de finalul sezonului de toamnă, Eugen Trică a fost demis la solicitarea lui Adrian Marţian. Antrenorul nu a acceptat decizia, pe care a contestat-o la Federaţie, de unde ar fi trebuit să primească răspuns joia trecută.
Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor a amânat darea unui verdict până în 23 ianuarie pentru a putea studia actele pe care Eugen Trică le-a depus în apărarea sa.