Reșițeanul Cristian Chivu face parte din staff-ul UEFA
Articol editat de Cristina Corocan, 2 martie 2017, 10:24
Chiar soţia lui Lupescu a făcut anunţul, pe pagina sa de pe reţeaua sa de socializare.
„Cristi Chivu a devenit astăzi observator tehnic UEFA, sub îndrumarea lui Ionuț Lupescu (director tehnic UEFA). Doi foști colegi, din două generații diferite ale echipei naționale. Multă baftă, Cristi„, a fost mesajul care anunţă noul post al lui Chivu,scrie digisport.ro
Retras din fotbal în 2014, după şapte ani petrecuţi la Inter, românul în vârstă de 36 de ani a anunţat că îşi doreşte să revină în „sportul-rege”, într-un post administrativ.
Chivu a studiat posibilitatea de a candida la preşedinţia FRF, iar în 2014 a fost luat în calcul de Răzvan Burleanu, după câştigarea şefiei Federaţiei, pentru a face parte din staff-ul său, pe postul de consilier pe probleme internaţionale.
sursa foto:digisport.ro