Remiză în ton cu anotimpul. UTA şi Viitorul s-au anulat reciproc
Disputată pe arena „Francisc Neumann” din Arad, pe o ninsoare de poveste, partida dintre UTA şi Viitorul Constanţa a consemnat un joc relativ echilibrat, cu mult angajament şi puţine ocazii clare în cele două careuri. Echipa mai activă şi mai ofensivă a fost UTA, dar dominarea sterilă a gazdelor n-a adus prea mult pericol la buturile constănţene. Hora şi brazilianul Roger jr. au dat în câteva rânduri emoţii Viitorului, care a rămas şi în 10 oameni în minutul 83, ca urmare a eliminării lui Ghiţă la două cartonaşe galbene. Scorul a rămas însă în ton cu anotimpul până la ultimul fluier al centralului Lucian Rusandu. UTA Arad – Viitorul Constanţa, scor final 0-0, un rezultat care nu bucură, dar nici nu nemulţumeşte foarte tare cele două tabere. Cu remiza de la Arad, Viitorul urcă din nou pe loc de play-off, în timp ce UTA pune capăt unei serii de patru înfrângeri consecutive suferite pe finalul turului.
Articol editat de Vali Hora, 15 ianuarie 2021, 20:07
„E un punct câștigat împotriva unei echipe foarte bune a campionatului. Un punct împotriva unei echipe cu un potenţial ofensiv mare, cu jucători de calitate care oricând pot face diferenţa, şi cred că nu am avut probleme foarte mari. E adevărat că au ajuns de câteva ori periculoşi la poarta noastră, dar la fel de adevărat este că şi noi am avut câteva acţiuni de atac destul de cursive, din păcate ne-a lipsit acea doză de luciditate la finalizare. Azi, băieții au fost mult mai organizați în defensivă, am pregătit toată săptămâna, mă bucur că băieții au respectat și am arătat siguranță defensivă”, a spus la final antrenorul arădean Laszlo Balint.
UTA: Iacob – Simo, Benga, Erico, Tomozei, Rusu, Modestas, Albu, Oroian, Roger, Hora. Rezerve: Balauru, Melinte, Ilie, Miculescu, Roșu, Antal. Antrenor: Laszlo Balint
VIITORUL: Cojocaru – Boboc, Dobrosavlevici, Ghiță, De Nooijer – Benzar, Artean, Ciobanu – Ely Fernandes, Luckassen, Ganea. Rezerve: Căbuz, Sabala, Mățan, Grameni, Babunski, Dussault, Mladen, Pitu, Haită. Antrenor: Mircea Rednic