Petrolul şi Astra s-au calificat în play-off-ul Europa League. CFR Cluj a părăsit competiţia
Articol editat de Radio Resita, 8 august 2014, 10:33
Petrolul Ploieşti s-a calificat în play-off-ul Europa League, după ce a învins joi seara, 7 august, echipa cehă Viktoria Plzen cu 4-1, în deplasare, în manşa a doua a turului trei preliminar. Petrolul a făcut un joc foarte bun, atât în apărare, cât şi în atac, şi a marcat prin Filipe Teixeira (min 20), Adrian Mutu (min 38), Pablo De Lucas (min 43) şi Toto Tamuz (min 69), golul gazdelor fiind semnat de Vaclav Pilar (40). Partida de joi seara a început de la scorul de 1-1 după egalul din primul meci, de la Ploieşti.
Şi Astra Giurgiu este în play-off-ul Europa League, după ce joi seara a obţinut victoria cu 3-2, în deplasare la Slovan Liberec. Pentru giurgiuveni au marcat Gabriel Enache (min 37), Laurenţiu Rus (min 83), Sadat Bukari (min 89), iar pentru gazde Josef Sural (min 45) şi Michal Obrocnik (45+4).
În schimb, CFR Cluj a pierdut cu 2-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei bieloruse Dinamo Minsk. Învinsă în primul joc cu 1-0, ardelenii au cedat şi pe teren propriu. Oaspeţii au marcat cele două goluri din faze fixe: Igor Stasevici (71 – lovitură liberă) şi Chigozie Udoji (81 – penalty). CFR Cluj a jucat mai bine de o oră în zece oameni, Ionuţ Rada fiind eliminat în minutul 26.
Sursa foto: onlinesport.ro
Adina Niţă