Naţionala României – locul 28 în clasamentul FIFA
Articol editat de Radio Resita, 17 iulie 2014, 14:15
Naţionala de fotbal a României ocupă locul 28 în clasamentul FIFA pe luna iulie. Cu 733 de puncte, prima reprezentativă a ţării noastre a urcat un loc şi înregistrează cea mai bună poziţie pe care se regăsește în această ierarhie în ultimele 50 de luni. Ultima oară când tricolorii s-au mai clasat pe locul 28, a fost în mai 2010, adică în urmă cu 4 ani și două luni.
După succesul de la Campionatul Mondial din Brazilia, prima poziție a clasamentului FIFA îi revine Germaniei, urmată de Argentina şi Olanda. Spania, liderul ierarhiei luna trecută, a căzut până pe locul 8.
Adversarii României în preliminariile Euro 2016 ocupă următoarele poziții: Grecia – 13, Ungaria – 38, Finlanda – 55, Irlanda de Nord – 89 şi Insulele Feroe – 184.
Sursa foto: frf.ro
Adina Niţă