Ascultă Radio România Reșița Live

Mirel Rădoi, propus pentru postul de selecționer al naționalei României

Tehnicianul Mirel Rădoi, care ocupă în acest moment funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal Under-21 a României, a fost propus luni de Comisia Tehnică a FRF pentru postul de antrenor al selecţionatei de seniori, informează frf.ro

„Întrunită azi, 25 noiembrie, Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal a decis să îl propună pe Mirel Rădoi pentru postul de selecţioner al Echipei Naţionale. Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa naţională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua Bucureşti, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riad, între 2009 şi 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014”, se arată în comunicatul FRF.

Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcţia de manager sportiv al echipei naţionale U21 a României, iar în luna august a aceluiaşi an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită.

Rădoi a reuşit să califice reprezentativa Under-21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiţiei, performanţă ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.

În total, pe banca selecţionatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reuşind să câştige 9 dintre ele şi să înregistreze trei remize, alte trei partide încheindu-se cu înfrângeri.

Propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecţioner al reprezentativei României, Mirel Rădoi, va fi dezbătută în Comitetul Executiv al FRF, în cadrul şedinţei de marţi, la punctul 5 pe ordinea de zi, conform documentului intrat în posesia AGERPRES.

După anunţul de încetare a colaborării dintre FRF şi Cosmin Contra, în urma nerealizării obiectivului de calificare a echipei naţionale la EURO 2020, din grupele preliminare, în spaţiul public au circulat în ultimul timp mai multe variante pentru postul de selecţioner, cum ar fi antrenorul naţionalei U21, Mirel Rădoi, antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, sau antrenorul echipei FC Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi.

Şedinţa Comitetului Executiv al FRF este programată marţi, de la ora 12:00 şi va fi urmată de o conferinţă de presă a preşedintelui federaţiei, Răzvan Burleanu.

România a ratat calificarea la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor continentale încă din 15 noiembrie, când a fost învinsă de Suedia cu scorul de 2-0 (2-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în penultimul meci.

„Tricolorii” păstrează şanse de calificare la turneul final de anul viitor prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor. Ei vor întâlni Islanda în deplasare, pe 26 martie, în cealaltă semifinală a culoarului A al barajelor urmând să se înfrunte Bulgaria şi Ungaria. În finală, pe 31 martie, pentru un bilet la EURO 2020, se vor bate câştigătoarele celor două semifinale, meciul urmând să aibă loc în Bulgaria sau Ungaria, scrie Agerpres.ro

Articol editat de Cristina Corocan, 25 noiembrie 2019, 15:22

sursa foto: Agerpres.ro

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
Fotbal vineri, 9 decembrie 2022, 17:14

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune

În ediția de astăzi a emisiunii România de nota 10 vă propun o întâlnire pe terenul de fotbal cu un număr 9 de nota 10, cu golghetera...

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
Fotbal marți, 6 decembrie 2022, 23:22

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!

Ultima zi a optimilor Cupei Mondiale de fotbal a adus prima surpriză din această fază a competiţiei: selecţionata Marocului a eliminat Spania la...

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Fotbal duminică, 4 decembrie 2022, 23:12

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi

N-au fost surprize nici în cea de-a doua zi a Cupei Mondiale din Qatar. Selecţionata Franţei, campioana mondială în exerciţiu, n-a avut nicio...

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal vineri, 2 decembrie 2022, 23:44

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi

Selecţionata Portugaliei a fost învinsă de formaţia Coreei de Sud cu scorul de 2-1, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar. Lusitanii – care...

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 23:39

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei

Meciuri nebune, în grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar! Obligată să câştige în faţa Costa Ricăi pentru a mai spera la calificare,...

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 20:30

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi

Selecţionatele Croaţiei şi Belgiei au terminat la egalitate, 0-0, în ultima etapă a întrecerii din grupa F a Cupei Mondiale. Rezultatul care...

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 23:41

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi

Argentina s-a calificat în optimile Mondialului din Qatar, după o victorie obţinută uşor în faţa Poloniei. Sud-americanii au dominat...

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 19:56

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D

Deja calificată în optimi, Franţa a abordat jocul contra Tunisiei cu jucători mai puţin folosiţi în primele două meciuri din grupă....

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D