Meciuri nebune la Copenhaga şi Bucureşti! Pe Arena Națională, buturuga elvețiană a răsturnat carul cu vedetele din Hexagon
Ziua a treia a optimilor a oferit microbiştilor două meciuri extraordinare, care se vor afla cu siguranţă în topul celor mai frumoase jocuri de la EURO. La Copenhaga a avut loc optimea de finală dintre Croaţia şi Spania – joc cu mult suspans şi o evoluţie sinuoasă a scorului. Spania a dominat în debutul partidei, dar croaţii aveau să conducă din minutul 20, după un autogol de cascadorii râsului: o gafă uriașă a portarului Unai Simon, care a scăpat în poartă pasa primită de la Pedri. Spaniolii au egalat însă în minutul 38, prin Sarabia, şi au preluat conducerea în minutul 57, graţie golului înscris de Azpilicueta. Suporterii croaţi au fost reduşi la tăcere în minutul 77, când Feran Torres a marcat şi golul de 3-1. Se părea că Spania va obţine fără probleme calificarea, dar bătăioasa naţională a Croaţiei nu-şi spusese încă ultimul cuvânt. Finalul celor 90 de minute a fost unul incredibil: Orsic a marcat în minutul 85, iar Pasalic a restabilit egalitatea la 3 în prelungiri, pentru încă 30 de minute de speranţă. Din păcate pentru croaţi, ibericii au fost mai proaspeţi şi mai inspiraţi în reprizele de prelungire. Morata şi Oyarzabal au înscris în minutele 100 şi 103, pentru o victorie muncită a elevilor lui Enrique. Croaţia – Spania, scor final 3-5, şi ibericii se califică în sferturi.
Articol editat de Vali Hora, 29 iunie 2021, 01:15 / actualizat: 29 iunie 2021, 9:30
Spectacolul fotbalistic a continuat seara pe Arena Naţională, unde redutabila echipă a Franţei a primit replica Elveţiei, o echipă ambiţioasă, care a jucat curajos în faţa vedetelor din Hexagon. În minutul 15, Elveţia a dat lovitura prin Haris Seferovic, care l-a învins pe Lloris cu o lovitură de cap. Francezii au alergat după egalare, dar naţionala elveţiană s-a apărat exact şi a mizat pe cartea contraatacului. În minutul 53, Elveţia a primit şi un penalty, după verificarea VAR, dar Hugo Lloris a apărat lovitura de pedeapsă executată de Rodriguez. A fost un prim moment psihologic: visul frumos al Elveţiei a părut să se destrame în doar două minute, la dubla reuşită de Karim Benzema în minutele 57 şi 59. Pogba a făcut și 3-1 în minutul 75, dar scenariul nebun din meciul Croaţia – Spania s-a reeditat şi la Bucureşti! În minutul 81, Seferovic a înscris pentru Elveţia, care a reuşit o nesperată egalare în minutul 90 prin Gavranovic. Cele două reprize de prelungire n-au mai adus schimbări pe tabelă, astfel că s-a trecut la penaltiuri. Iar aici, șansa a fost de partea micuței Elveții. Franța părăsește EURO după nouă penaltiuri transformate și unul singur ratat. Cel care a îngropat naționala franceză a fost chiar Kylian Mbappe. În sferturi, Spania va înfrunta așadar Elveția.
Ziua de marți programează ultimele meciuri din optimi:
Anglia – Germania (29 iunie, ora 19:00)
Suedia – Ucraina (29 iunie, ora 22:00)
foto: facebook UEFA EURO 2020