Meciul România- Finlanda se va disputa cu spectatori

Articol editat de Daniel Babun, 6 octombrie 2015, 07:57
Veste extraordinară pentru suporteii naţionalei. Meciul dintre selecţionatele României și Finlandei, programat joi de la ora 21:45, pe Arena Națională din București, în preliminariile EURO 2016, se va disputa cu spectatori.
În urma pledoariei susținute ieri de către juriștii FRF în fața Comisiei de Apel a UEFA, forul românesc a reușit să suspende toate sancțiunile care au fost decise în prealabil de către Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA, se arată în comunicatul FRF. În urma acestei decizii, fanii pot conduce tricolorii spre EURO 2016.
Sursa foto: www.frf.ro
(Daniel Babun)