[UPDATE] Comitetul Executiv al FRF a aprobat modificarea sistemului competiţional
Articol editat de Daniel Babun, 30 mai 2014, 09:53
Vineri, 30 mai
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat joi, 29 mai, formula de disputare și sistemul de promovare – retrogradare pentru Liga 1, sezoanele 2014–2015 și 2015–2016. Astfel, în proxima ediție, la întrecerile campionatului Ligii 1 vor lua parte 18 echipe. La finele sezonului competițional respectiv, ultimele șase echipe vor retrograda în Liga a 2-a, de unde vor promova două echipe, drept care în ediția 2015-2016 a campionatului Ligii 1 vor lua parte 14 grupări.
Comitetul Executiv al FRF a aprobat şi sistemul competițional pentru Liga a 2-a, sezonul 2014 – 2015, astfel: două serii a câte 14 echipe, fără play-off și play-out. Din acelaşi sezon la Liga a 3-a vor fi 6 serii a câte 14 echipe.
Între hotărârile Comitetului Executiv al FRF luate joi, se află şi cea privind barajul de promovare din Liga a 4-a în Liga a 3-a. potrivit fite-ului oficial al FRF acesta urmează să se desfășoare în 2 echipe și nu în 3 (sistem turneu) cum fusese propus anterior, pe teren neutru, în data de 21 iunie, ora 18:00.
Sursa foto: obiectiv.info
(Adina Niţă)
******
Liga Profesionistă de Fotbal pregătește mai multe variante de reorganizare a Ligii 1, iar la viitorul Comitet Exclusiv se va discuta cea mai nouă propunere.
În sezonul viitor, ar urma să retrogradeze 6 echipe și să promoveze doar două (câștigătoarea fiecărei serii din eșalonul secund), iar în acest fel se va ajunge la o ligă cu 14 formații la start în sezonul 2015/2016.Esalon,Comitet Executiv
Schimbări ar urma să sufere și Liga a doua: sezonul viitor va fi ultimul cu două serii, mai ales că multe dintre echipe nu mai sunt în stare să termine pe teren întrecerea, din cauza problemelor financiare. Drept urmare, la finalul ediției viitoare vor retrograda cate 6 echipe și vor promova doar câștigătoarele seriilor din Liga a treia.
Din sezonul 2015/2016, liga a doua ar urma să aibă o singură serie, formată din 20 de formații, din care ar promova primele două clasate, locul 3 ar urma să joace baraj cu prima echipă de peste linia retrogradării din Liga 1, iar ultimele 4 clasate ar ajunge în liga a treia, conform digisport.ro
(Daniel Babun)