FRF cheamă copiii la meciul România-Norvegia!
Federaţia Română de Fotbal a făcut publice, miercuri, condiţiile de participare a copiilor sub 14 ani la partida România – Norvegia, din cadrul preliminariilor EURO 2020, care se va disputa cu porţile închise în urma deciziei UEFA, elevii înscrişi pe liste urmând a beneficia de un pachet conţinând o gustare şi un suc răcoritor.
Partida România – Norvegia este programată marţi, 15 octombrie, de la ora 21:45, FRF precizând că data şi ora de disputare a partidei nu au fost stabilite de federaţie şi nici nu pot fi modificate.
„Partida România-Norvegia din preliminariile Euro 2020 se va disputa fără spectatori, în urma deciziei UEFA. Dar copiii sub 14 ani pot intra gratis la meciul de pe 15 octombrie, ora 21:45! Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, niciodată! Federaţia Română de Fotbal a elaborat, în urma deciziei UEFA, o procedură în acord cu normele forului continental şi legislaţia românească, astfel încât la România-Norvegia (15 octombrie, ora 21:45) să susţinem cât mai mulţi tricolorii pe Arena Naţională!”, se arată în comunicatul FRF.
La meci vor putea asista copiii care nu au împlinit 14 ani din cadrul instituţiilor de învăţământ preşcolare sau şcolare, publice sau private, din cadrul academiilor şi şcolilor de fotbal, precum şi legitimaţi la cluburi cu grupe de copii şi juniori.
„Fiecare grup organizat de 10 copii trebuie însoţit de un cadru didactic sau antrenor. Spre exemplu, la 23 de copii dintr-o unitate, sunt necesari 3 însoţitori. Intrarea este gratuită pentru copii şi însoţitori! Un reprezentant al conducerii instituţiei de învăţământ, şcolii de fotbal, academiei, clubului cu grupe de copii şi juniori trimite o adresă oficială, cu antet şi semnată, la adresa secretariat@frf.ro până pe 4 octombrie 2019, prin care să manifeste intenţia copiilor din unitatea pe care o reprezintă de a participa la meci. După înscriere, fiecare unitate va primi pe mail din partea FRF un răspuns de confirmare şi un formular online în care trebuie să completeze datele copiilor şi însoţitorilor. După verificarea acestor date, FRF va trimite pe mail biletele care vor fi printate de însoţitori. Cu această ocazie, FRF va furniza şi toate detaliile legate de accesul în incinta Arenei Naţionale şi organizarea grupurilor pentru acces. Toţi participanţii la meci vor beneficia, pe baza codului de bare al biletului, de un pachet compus dintr-o băutură răcoritoare şi o gustare pe care îl pot ridica de la punctele special amenajate în incinta stadionului”, mai precizează sursa citată.
Orice responsabilitate legată de transportul copiilor până la stadion, participarea acestora la meci şi transportul lor de la stadion după finalul partidei aparţine exclusiv însoţitorilor şi unităţii care a încredinţat responsabilitatea acestora.
Naţionala României a fost sancţionată de UEFA pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafaţa de joc şi pătrunderea spectatorilor pe gazon la meciul cu Spania (1-2), din preliminariile EURO 2020, federaţia fiind amendată şi cu 83.000 de euro.
Următorul joc de pe teren propriu din preliminariile EURO 2020, România – Norvegia, din 15 octombrie, programat pe Arena Naţionala, se va disputa cu porţile închise, scrie Agerpres.
Articol editat de Cristina Corocan, 24 septembrie 2019, 23:09 / actualizat: 25 septembrie 2019, 12:12