[Foto] Simpozion fotbalistic regional la Reşiţa
Articol editat de Radio Resita, 14 mai 2014, 18:44
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin a organizat, la Reşiţa, cu sprijinul Federaţiei Române de Fotbal, simpozionul regional „Analiza de Nevoi de Finanţare a Fenomenului Fotbal”, la care au participat, alături de gazde, invitaţi din Timiş, Arad şi Hunedoara, şi ai echipelor din cele patru judeţe, se arată într-un comunicat transmis Radio România Reşiţa de AJF Caraş-Severin. Reuniunea s-a bucurat de sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a pus la dispoziţia organizatorilor sala de conferinţe nr. 1 de la polivalenta reşiţeană.
Proiectul a fost susţinut de o echipă a Federaţiei Române de Fotbal, condusă de fostul jucător al Stelei Bucureşti, atacantul Victoraş Iacob. Echipa de proiect a FRF este compusă din lectori cu experienţă în domeniul atragerii de fonduri europene, Christine Cioboată şi Lucian Viscoţel.
„Întâlnirea regională a fost o reuşită, practic o analiză pertinentă în teritoriu, a nevoilor membrilor afiliaţi la nivel de echipe de seniori, dar mai ales la nivel de copii şi juniori. Lectorii FRF au împărţit participanţii pe trei echipe de proiect, care şi-au identificat analiza de nevoi referitoare la activitatea fotbalistică. Prima echipă de lucru a fost compusă din preşedinţii de AJF-uri Viorel Lolea, Adrian Lucaci, Daniel Laţa, Mircea Sîrbu, Daniel Surdu şi Decebal Grădinaru; a doua echipă a fost compusă din reprezentanţii echipelor de copii şi juniori, Lioara Hosu, Viorel Vişan şi Radu Valeriu, iar echipa de proiect numărul trei a reprezentat analiza de nevoi a echipelor de seniori de la nivelul ligii a treia, Titi Nedela, Traian Dejeu, Marius Maier, Daniel Stroia, Marius Popescu, Florin Ştiube, Ilie Ciurea şi Adrian Ciocan”, ne-a declarat preşedintele Comisiei de relaţii cu mass-media, din AJF Caraş-Severin, Florin Ştiube.
Printre problemele dezbătute au apărut analize de nevoi legate de proiecte privind baza materială a stadioanelor (terenuri de joc şi de antrenament, vestiare moderne, saună, bazine de recuperare, sală de forţă, microcantină, mini-hotel, teren cu pistă de atletism, cabinet medical propriu la stadion, cabinet antidoping, săli pentru instruire personal, şedinţele tehnice şi conferinţe de presă, dotate cu logistică IT). Referitor la proiectele legate de bazele sportive, s-au iniţiat două linii directoare ale analizelor de nevoi, legate fie de proiecte referitoare la modernizarea bazei sportive existente, fie de construirea unei noi baze sportive în afara oraşelor, după modelul occidental al celor de la Ajax Amsterdam sau Bayern Munchen. S-au mai scos în evidenţă şi proiecte legate de utilităţi la teren, dotarea cu utilaje pentru întreţinerea terenurilor de joc sau antrenament, dotarea cu ambulanţe moderne, în conformitate cu reglementările în domeniu, mijloace de transport, autocare ori microbuze, în funcţie de nivelul la care activează clubul şi de locaţia terenului de joc. Totodată, s-au mai identificat nevoi legate de dotarea cu echipament sportiv, cursuri de specializare sau proiecte-parteneriat cu echipe din zone transfrontaliere, respectiv, Serbia şi Ungaria.
La încheierea sesiunii interactive, Victoraş Iacob a făcut referire la importanţa acestei întruniri, care se doreşte să fie punctul de plecare pentru formarea de manageri de proiect certificaţi pentru implementarea politicii libere iniţiate de UEFA.
„Este o întâlnire în care s-au identificat şi s-a discutat, punctual, toate nevoile cu care se confruntă fotbalul nostru. Sunt multe lucruri pe care le-am scos în evidenţă şi cu alte ocazii şi pe care le-am pus pe tapet cu noua conducere a FRF, una care a fost foarte deschisă pe acest segment. Eu spun că la simpozionul regional organizat la Reşiţa s-a făcut un prim pas către o etapă importantă a revitalizării fotbalului din zonă. Trebuie ca această acţiune să aibă o finalitate cu îmbunătăţire evidentă a fotbalului din judeţul Caraş-Severin şi nu numai”, a afirmat gazda simpozionului, Viorel Lolea, preşedintele AJF Caraş-Severin.
Sursa foto: Florin Ştiube
(Adina Niţă)