Ascultă Radio România Reșița Live

Fotbaliștii din Liga I vor efectua câte trei teste pentru Covid 19, la reluarea pregătirii

Fotbaliștii din Liga I vor efectua câte trei teste pentru Covid 19, la reluarea pregătirii

Articol editat de Cristina Corocan, 13 mai 2020, 15:57

Cluburile din Liga I, care îşi vor relua pregătirea centralizată după 15 mai, vor fi obligate să efectueze câte 3 teste pentru COVID-19 fotbaliştilor, la intrarea în baza de antrenament, în ziua a 7-a şi a 14-a, a anunţat, miercuri, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, scrie Agerpres.ro

„Nu este nevoie de un protocol semnat cu fiecare federaţie în parte, am avut reprezentanţi din partea multor federaţii. Cu cei de la fotbal am avut un dialog consistent, au fost practic cei mai insistenţi reprezentanţi ai disciplinelor sportive pentru reluarea competiţiilor. În momentul de faţă şi-au asumat acele condiţii. Sunt câteva modificări pe care le-am făcut în urma dialogului cu FRF şi LPF. Probabil că după data de 15 cluburile din Liga I îşi vor relua antrenamentele. Modificările pe care le-am făcut ţin de introducerea testului pentru COVID-19, de trei ori, la intrarea în cantonament, în ziua a 7-a şi a 14-a”, a declarat Ionuţ Stroe într-o conferinţă de presă.


Faţă de recomandările făcute de MTS prin ordin de ministru la începutul lunii, conform noilor reguli echipele de fotbal îşi vor putea relua antrenamentele chiar dacă nu au unităţi de cazare în cadrul bazelor sportive, aşa cu era stipulat până acum: „Şi am stabilit reguli care ţin de transportul de la cazare până la baza de antrenament, pentru că am înţeles că nu toţi aveau cazare în acelaşi loc. Normele actuale spun clar că trebuie să rămână în cantonament, dacă situaţia ne va permite putem relaxa aceste măsuri, dar după cele 14 zile rămân în cantonament acolo. Eu înţeleg foarte multe dintre îngrijorările organizatorilor de competiţii şi ale cluburilor şi situaţiile de ordin financiar, dar în primul rând trebuie să avem grijă de siguranţă celor implicaţi. Dacă lucrurile evoluează normal, putem relaxa aceste măsuri. Nu văd în momentul de faţă niciun motiv de a dramatiza situaţia că o echipă face un cantonament de o lună de zile. Ei au spus că au nevoie de patru săptămâni de cantonament pentru a fi apţi din punct de vedere fizic să reia o eventuală competiţie”.

Pentru reluarea antrenamentelor, echipele din Liga I vor fi nevoite să intre în cantonamente centralizate cu regim închis, aceleaşi condiţii fiind valabile şi după reluarea competiţiei. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că intenţionează să reia actuala ediţie a campionatului Ligii I în weekend-ul 13-14 iunie.

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe a avansat ideea reluării Ligii I de fotbal între 15 și 20 iunie

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, nu dorit să anunţe o dată certă la care ar putea reîncepe Liga I de fotbal, dar a avansat ‘într-un cadru optimist’ ideea conform căreia competiţia s-ar relua între 15 şi 20 iunie, astfel încât până la 20 iulie FRF să poată trimite la UEFA numele participantelor în cupele europene.

‘Nu vreau să risc să avansez o dată de începere a Ligii I tocmai pentru că depindem de lucruri pe care în momentul de faţă le cunoaştem mai puţin. Există nişte solicitări şi o sincronizare la nivel european pe care şi-o doreşte UEFA, astfel încât pe 20 iulie să finalizăm toate statele competiţiile, pentru a ne trimite reprezentantele în cupele europene. Luând în considerare faptul că sunt 4 săptămâni de antrenament, plus 4 de competiţii aţi putea avea un cadru optimist’, a declarat Stroe.

Ministrul a precizat că după 15 mai va începe să analizeze regulile de începere a competiţiei: ‘Odată ce vor începe antrenamentele vom demara împreună cu Ministerul Sănătăţii lucrul asupra modului şi regulilor care să descrie şi faza de competiţii. Acum nu poate UEFA să condiţioneze un guvern în ceea ce priveşte datele de începere ale competiţiilor pentru că evoluţia pandemică diferă de la un stat la altul. Eu cred că până la data de 25 mai sau 1 iunie vom putea ştii dacă vom putea relua competiţiile celor care solicita acest lucru’.

Ionuţ Stroe a afirmat că în cazul în care pe durata desfăşurării Ligii I mai mulţi fotbalişti s-ar infecta cu COVID-19, competiţia ar avea de suferit.

‘Doamne fereşte să avem un focar, am văzut că există cazuri în Germania, în prima ligă din Turcia există cazuri de coronavirus. Problema este să nu avem un focar. În momentul în care vom avea la nivel de echipă, va fi un moment de maximă dificultate. Nu ştiu cum s-ar desfăşura un play-off cu patru echipe, nu cu şase’, a mai spus Stroe.

sursa foto: Agerpres

Etichete:
[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
Fotbal vineri, 9 decembrie 2022, 17:14

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune

În ediția de astăzi a emisiunii România de nota 10 vă propun o întâlnire pe terenul de fotbal cu un număr 9 de nota 10, cu golghetera...

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
Fotbal marți, 6 decembrie 2022, 23:22

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!

Ultima zi a optimilor Cupei Mondiale de fotbal a adus prima surpriză din această fază a competiţiei: selecţionata Marocului a eliminat Spania la...

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Fotbal duminică, 4 decembrie 2022, 23:12

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi

N-au fost surprize nici în cea de-a doua zi a Cupei Mondiale din Qatar. Selecţionata Franţei, campioana mondială în exerciţiu, n-a avut nicio...

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal vineri, 2 decembrie 2022, 23:44

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi

Selecţionata Portugaliei a fost învinsă de formaţia Coreei de Sud cu scorul de 2-1, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar. Lusitanii – care...

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 23:39

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei

Meciuri nebune, în grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar! Obligată să câştige în faţa Costa Ricăi pentru a mai spera la calificare,...

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 20:30

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi

Selecţionatele Croaţiei şi Belgiei au terminat la egalitate, 0-0, în ultima etapă a întrecerii din grupa F a Cupei Mondiale. Rezultatul care...

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 23:41

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi

Argentina s-a calificat în optimile Mondialului din Qatar, după o victorie obţinută uşor în faţa Poloniei. Sud-americanii au dominat...

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 19:56

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D

Deja calificată în optimi, Franţa a abordat jocul contra Tunisiei cu jucători mai puţin folosiţi în primele două meciuri din grupă....

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D