Dan Petrescu: FCSB merita măcar un egal, azi a fost mai bună ca noi
Articol editat de Cristina Corocan, 15 iunie 2020, 09:24
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, duminică seara, după victoria din partida de pe teren propriu cu FCSB (scor 1-0), că adversarii meritau cel puţin un rezultat de egalitate deoarece au fost mai buni, scrie Agerpres.
„Singurul lucru pozitiv din seara asta este rezultatul. Sunt foarte nemulţumit de toţi jucătorii şi de mine, pentru că nu am pregătit bine acest meci. A trecut prea mult timp şi cred că am făcut ceva greşit înainte de acest meci. Amicalul cu Gaz Metan Mediaş, când am jucat ca Barcelona şi care trebuia să se termine 10-0, ne-a adormit pe toţi. Azi, dacă nu era Arlauskis pierdeam cu 5-2 sau 5-3. A fost fost omul meciului. Pe mine mă îngrijorează. De când sunt eu la CFR, echipa nu avea mari ocazii, dar nici FCSB nu avea, maxim una sau două. Azi însă toţi jucătorii mei au fost sub nivel. Poate am greşit ceva fizic, poate i-am antrenat prea mult… nici noi nu mai ştim ce să facem după 3 luni de pauză. Nu am fost agresivi, echipa aia pragmatică pe care o ştim toţi, aia care nu lasă şanse adversarilor. Iar pe final eram convins că luăm gol. Trebuie să fim realişti şi corecţi, FCSB merita măcar un egal. E prima oară de când sunt eu la CFR şi FCSB e mai bună decât noi. Azi au fost mai buni ei”, a spus Petrescu la postul Digi Sport.
„Cred că s-a văzut pe teren că FCSB a fost mai proaspătă, jucătorii lor au fost mai buni. A rămas scorul pozitiv, dar dacă jucăm aşa, nu terminăm în primele trei locuri… nu avem nicio şansă. La cum am jucat azi pierdem şapte meciuri la rând. Eu nici nu o să dorm la noapte, sunt foarte îngrijorat. Nu am înţeles nimic din meciul ăsta, sincer. Nu am văzut echipa aşa slabă de când sunt eu antrenor la CFR, niciodată. Am jucat cu echipe foarte mari, cu Sevilla, Celtic, Lazio… şi nu ne-au dominat, am jucat de la egal la egal. Poate jucătorii mei au crezut că azi jucăm cu Mediaş… dar FCSB are jucători pe care îi poate vinde cu 10-15 milioane de euro. Nu am reuşit să îi fac pe jucători să înţeleagă cât de greu e meciul. Trebuie să analizăm foarte bine. Mie nu mi-au plăcut decât cei pe care i-am introdus ulterior. Păun, Rondon, Aurelio, Chipciu… Petrilă mai puţin, dar cei patru au jucat excelent. Sunt singurii pe care îi remarc azi. Această pauză e clar că nu a fost de bun augur”, a adăugat tehnicianul.
Dan Petrescu speră ca portarul Giedrius Arlauskis să accepte prelungirea contractului, scandent la 30 iunie, măcar cu o lună pentru a încheia campionatul.
„Arlauskis are contract până în 30 iunie. Cu mine a lucrat excelent. Dacă mai vrea să prelungească, depinde numai de el. Cu mine, cât timp va avea contract, va juca. Chiar dacă termină şi vrea să plece, asta e. Dar el va juca pentru că e un portar foarte bun. Sper să ne ajute în continuare, ar fi extraordinar să prelungească o lună şi să termine cu noi campionatul. Dacă am prelungi pe 3-4 ani ar fi şi mai bine, dar nu vreau să pun presiune pe nimeni. Îl lăsăm pe el să decidă, e viitorul lui, are nevoie de bani acum, la finalul carierei. Trebuie să aleagă ce e mai bine pentru el”, a menţionat Petrescu.
Echipa de fotbal CFR Cluj a învins-o formaţia FCSB cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci disputat cu porţile închise, în etapa a treia din play-off-ul Ligii I.
sursa foto: