Dan Petrescu a plecat de la Dinamo Moscova mai bogat cu 2 milioane de euro
Conducerea clubului Dinamo Moscova a ajuns marţi, 8 aprilie la un acord cu Dan Petrescu pentru încetarea colaborării. Antrenorul român va primi o două milioane de euro în urma rezilierii pe cale amiabilă a contractului cu moscoviţii. Cel supranumit SuperDan a preluat-o pe Dinamo în august 2012, când formaţia era în zona retrogradării. Sub conducerea sa, echipa a încheiat sezonul precedent pe locul 7.
Fostul jucător de la Steaua și Chelsea a afirmat în septembrie că obiectivul lui Dinamo Moscova pentru actualul campionat este prezenţa în Europa League, adică o clasare în primele 5 locuri.
Dinamo Moscova are 43 de puncte și ocupă poziția a patra în clasamentul primei ligi din Rusia, cu 6 etape înainte de finalul sezonului. Dan Petrescu s-a aflat în obiectivul impus de conducerea ruşilor.
Sursa foto: digisport
(Daniel Babun)
Articol editat de Daniel Babun, 8 aprilie 2014, 14:06