Cutremur in fotbalul englez dupa seria de marturisiri ale mai multor fosti mari jucatori din Premier League!
Articol editat de Radio Resita, 23 noiembrie 2016, 13:16
Paul Stewart, jucator la Tottenham, Liverpool si in nationala Angliei, a dezvaluit pentru Mirror ca a fost abuzat timp de 4 ani, dupa fiecare sedinta de pregatire, de antrenorul sau de la juniori. Stewart a trecut prin momente groaznice. Sub amenintarea ca familia sa va avea de suferit, fotbalistul a tacut.
Acum in varsta de 52 de ani, Stewart spune ca trauma provocata de antrenor l-a facut mai tarziu sa devina dependent de alcool si droguri.
Stewart sustine ca s-a hotarat sa vorbeasca pentru a le da curaj si altor jucatori abuzati sa ii urmeze exemplul.
„Intr-o zi eram in masina si a inceput sa ma atinga. M-am temut foarte tare, nu stiam ce sa fac. Am incercat sa le spun parintilor, dar aveam numai 11 ani, nu am reusit sa le spun”, isi aminteste Stewart.
„Dupa aceea au inceput abuzurile sexuale, mi-a zis ca imi va omori mama, tatal si pe cei doi frati ai mei daca suflu un cuvant despre asta. La 11 ani, crezi cand ti se spune asta”, continua confesiunea lui Stewart.
Antrenorul obisnuia sa le spuna parintilor lui Paul ca fiul lor trebuie sa-si imbunatateasca jocul si de aceea il tine mai mult la teren: „Abuzurile au devenit din ce in ce mai rele. Nu eram numai eu in situatia asta, i s-a intamplat si unui coleg de grupa, si unui alt baiat, cu 4 ani mai mare!”
Stewart a observat ca mai multi dintre copii refuzau sa mearga in masina antrenorului. De fiecare data, el era ultimul pe care agresorul il lasa acasa.
„Am plecat din oras pentru un turneu. M-a abuzat si acolo. Nu am putut niciodata sa le spun asta colegilor, eram mereu amenintat. Daca nu jucam bine, ma ameninta cu bataia si cu perversiuni sexuale. Era un monstru!”, dezvaluie Stewart.
„Am vrut mereu sa joc fotbal. Asta a devenit pentru mine o evadare, o usurate pentru 90 de minute”, isi continua jucatorul marturisirea.
Traumele provocate l-au impiedicat pe Stewart sa aiba un comportament normal fata de copiii si sotia sa.
„Voi fi bunic in curand si vreau sa ma schimb. Vreau sa fiu capabil sa arat afectiune. Copiii mei nu s-au putut apropia de mine. Nici sotia, nici macar n-am putut s-o imbratisez. Am fost la psiholog, dar trebuie sa traiesc cu amintirile pe care le am. Nu stau sa plang non-stop, dar lacrimez cateodata. Sper ca povestea mea ii va ajuta si pe altii sa faca publice traumele pe care le-au trait.”
Paul Stewart, 52 de ani, a jucat in cariera pentru City, Tottenham, Liverpool sau Crystal Palace. In nationala Angliei are 3 selectii, intre 1991 si 1992.