Cristian Chivu, lider cu Inter în grupa Youth League!
Reșițeanul Cristian Chivu își continuă cu succes cariera de antrenor! În Liga de tineret a Campionilor, Inter Milano, formație pregătită de fostul internațional român, a învins cu 1-0 echipa Șahtior Donețk. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Lorenzo Peschetola în minutul 4 al întâlnirii. Meciul a contat pentru cea de-a patra etapă din grupa D a Youth League. Ultima rundă din serie e programată pe 7 decembrie, când vor avea loc partidele Real Madrid – Inter Milano și Şahtior Donețk -Şeriff Tiraspol. Deocamdată, în clasament conduce Inter, cu 13 puncte, secondată de Real Madrid, care totalizează 10 puncte. Pe locul trei se află Șahtior, cu 6 puncte, iar ultima poziție e ocupată de Șeriff Tiraspol, care n-a obținut niciun punct în această grupă. Câștigătoarea seriei se va califica direct în optimile de finală, iar ocupanta locului secund va juca într-un play-off pentru accederea în faza optimilor.
Articol editat de Vali Hora, 25 noiembrie 2021, 10:54
foto: calciomercato.com