CFR Cluj a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 2-0
Articol editat de Mirabela Afronie, 25 iulie 2016, 10:07
Start bun pentru CFR în noul sezon. Clujenii, care au început campionatul cu 6 puncte penalizare, din cauza datoriilor, au învins-o pe Concordia Chiajna cu 2-0.
Pentru al doilea sezon consecutiv, CFR Cluj a început Liga 1 cu o penalizare de 6 puncte, dar pe primele trei le-a recuperat din prima etapă.
În Gruia, Concordia a fost mai periculoasă în prima repriză. Fostul jucător al clujenilor, Neluț Roșu, a trimis în bară, după un contraatac frumos al echipei lui Emil Săndoi, apoi oaspeții au cerut penalty la henţul comis în careu de Tiago Lopes, în minutul 36. Deşi era excelent plasat, Sebastian Colţescu nu a observat infracţiunea şi a lăsat jocul să continue.
În debutul părţii a doua, Chiajna a cerut din nou lovitură de la 11 metri, la un presupus henţ al lui Andrei Mureşam, în timp ce echipa lui Vasile Miriuţă a replicat prin şutul de la distanţă al lui Camora, respins de Bălgrădean, şi la ocazia lui Petrucci. Soarta meciului s-a decis în doar două minute, la mijlocul părţii a doua. În minutul 66, Cristian Lopez a deschis scorul, după o acţiune frumoasă a clujenilor pe partea dreaptă, apoi, imediat, noul intrat Guima a profitat de o ieşire greşită a lui Bălgrădean şi a înscris cu o lovitură de cap din apropiere.
Cu 20 de minute înainte de final, Neluţ Roşu a mai ratat o mare ocazie pentru Chiajna şi şansa de a-şi readuce echipa în joc. S-a terminat 2-0 pentru CFR, care, în trunda următoare, va juca în deplasare cu FC Botoşani. De cealaltă parte, Concordia va întâlni FC Voluntari, în derby-ul Ilfovului.
Sursa: Digisport