[AUDIO] Moment greu pentru Progresul Ezeriş. Cărăşenii au pierdut şi duelul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu II
Etapa a 7-a a Ligii a III-a de fotbal n-a fost cu noroc pentru Progresul Ezeriş. Învinsă runda trecută de CSM Reşiţa, formaţia cărăşeană spera să recupereze punctele pierdute la Viitorul Pandurii Târgu Jiu II, o echipă aflată în partea inferioară a clasamentului seriei a 7-a. Socoteala făcută acasă n-a ieşit însă pe teren. Viitorul s-a impus cu 2-1, prin reuşitele semnate de Gheban (min. 51) şi Chelariu (min. 71). Golul de onoare al cărăşenilor a fost marcat de Hrudei, în prelungirile partidei. Progresul a făcut de această dată un joc slab, spune Cristian Şodâncă, preşedintele ezerişenilor.
Articol editat de Vali Hora, 9 octombrie 2021, 23:16
„Din păcate, nu am reuşit să luăm niciun punct, deşi am mers acolo să câştigăm. Jocul nostru a fost unul slab, până la urmă victoria gazdelor este meritată. Şi-au dorit mai mult, s-au dăruit mai mult pe teren, iar noi am început să jucăm abia din minutul 72, după ce gazdele au făcut 2-0. Nu am avut o atitudine bună, nu am avut dorinţă, detereminare. Urmează un joc mult mai greu, la Deva, dar avem încredere că putem scoate un rezultat bun acolo, chiar dacă situaţia din momentul de faţă e puţin mai grea şi lumea ne vede fără şanse. Noi avem încredere în băieţi şi credem că putem depăşi momentul acesta greu”, a declarat preşedintele Progresului Ezeriş.
Progresul Ezeriș: Birăescu, Mărgan, Dragomir, Marius Musteța, Berco, Giurică, Derbac, Călin, Marian Musteța, Dalea, Hrudei. Rezerve: Spînu, Secula, Rotariu, Kawagoe, Dumitru, Popescu. Antrenor Dorian Arbănaş.
Progresul Ezeriş ocupă deocamdată locul cinci în serie, cu 10 puncte adunate din şapte etape. Liderul seriei a 7-a e CSM Reşiţa, care are 21 de puncte din tot atâtea posibile. Cealaltă reprezentantă a Caraş-Severinului, Voinţa Lupac, ocupă poziţia a patra, cu 11 puncte în cont.
foto: facebook ACS Progresul Ezeris