[AUDIO] Meciuri şi goluri spectaculoase în Liga a IV-a de fotbal. Echipele cărăşene se pregătesc pentru etapa a 6-a
Nu mai puţin de 19 goluri s-au marcat în ultima etapă a Ligii a IV-a Caraş-Severin la fotbal. Scorul rundei cu numărul 5 a fost reuşit de Nera Bozovici, care conduce actualmente în clasamentul eşalonului patru. A fost o etapă spectaculoasă, spune preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, Viorel Lolea.
Articol editat de Vali Hora, 18 iunie 2021, 10:53
„Un meci foarte interesant a fost la Oraviţa, care a jucat acasă în compania echipei Foresta Armeniş. Scorul final a fost 4-3, dar aici aş vrea să precizez că formaţia din Armeniş e o surpriză plăcută a campionatului Ligii a IV-a. Însă în ultimele meciuri, la care am asistat şi eu, practic au avut foarte mare ghinion, pierzând două jocuri pe final. Iarăşi un meci foarte interesant a fost cel dintre Magica Caransebeş şi CS Moldova Nouă, joc încheiat cu scorul de 2-1. În sfârşit, derbiul de pe Valea Almăjului, Steaua Prigor – Nera Bozovici, scor final 1-8”, a precizat Viorel Lolea.
În campionat conduce Nera Bozovici, cu 10 puncte, urmată de un pluton de trei echipe cu 9 puncte. Este vorba despre Banatul Ocna de Fier, Magica Caransebeş şi CS Oraviţa, care sunt departajate doar de golaveraj. Întrecerea continuă în acest weekend cu jocurile etapei a 6-a. Runda începe mâine la ora 17.00, cu meciul CSO Anina – CS Oraviţa. Duminică, de la 14.00, se joacă partida Foresta Armeniş – Steaua Prigor, iar luni, tot de la 14.00, este programat jocul Nera Bozovici – Magica Caransebeş. Banatul Ocna de Fier şi CS Moldova Nouă stau în această rundă.