[AUDIO] Echipa feminină de fotbal ACS Banat se pregăteşte pentru play-out
Fotbalistele echipei feminine de fotbal ACS Banat Girls desfăşoară în această perioadă un program de pregătire individuală, care precede reunirea din data de 8 februarie. Deocamdată, gruparea reşiţeană nu a reuşit să facă transferuri, iar accidentările îi dau de pe acum bătăi de cap antrenorului Daniel Amariei.
Articol editat de Vali Hora, 29 ianuarie 2021, 09:40
„Din păcate, avem şi multe accidentări pe care nu le ştiam. Pe lângă cazul Natalijei Bozilovic, o avem pe Ana-Maria Păuţu, care a suferit o accidentare la schi; mai este Oana Stoianov, care încă nu s-a recuperat, şi Andreea Dumitru, care a fost operată anul trecut. Nu ştim exact situaţia moldovencelor, dacă se poate rezolva acum cu actele. Ar fi o pierdere mare dacă nu se pot întoarce Rita Panova şi Violeta Miţul, şi cu siguranţă vom întâmpina probleme mari în acest play-out în această situaţie. Dar mai avem timp până în data de 8 februarie, încercăm să mai aducem la echipă cel puţin 3-4 fete de valoare şi sperăm ca toată perioada să decurgă OK, să nu mai avem alte accidentări, să revină şi fetele accidentate şi să nu mai avem probleme până în vară”, a declarat Daniel Amariei, antrenorul formaţiei reşiţene.
Pentru fetele din Banat, pregătirea de iarnă va include şi un stagiu de pregătire centralizată în judeţ. Startul competiţiei play-out a Ligii I se va da în 14 martie, când ACS Banat Girls va juca în deplasare la Selena Constanţa.
foto: Miruna Mihancea