[AUDIO-FOTO] Cornel Corocan, onorat la final de carieră! „Cred că talentul în arbitraj e un dar de la Dumnezeu”

Cornel Corocan, cel mai cunoscut şi mai apreciat exponent al arbitrajului cărăşean, s-a retras definitiv din activitatea fotbalistică. Fost jucător, apoi arbitru cu o bogată carieră internă şi internaţională, iar în final observator, nea Cornel a fost mereu un reper de fermitate şi corectitudine pentru mai tinerii săi colegi. Ochiul l-a înşelat arareori, etica sportivă i-a fost lege, iar curajul de a nu face compromisuri în situaţii grele i-a adus respect. Pentru că viaţa arbitrilor şi a asistenţilor nu e una uşoară. „Am trăit momente dificile, dar şi satisfacţii pentru care merită să faci sacrificii”, spune Cornel Corocan, care nu regretă calea urmată timp de peste patru decenii. Acum, doar vârsta îl obligă să facă pasul înapoi, iar recunoaşterea de care are parte îl bucură. La meciul de retragere ca observator, Federaţia Română de Fotbal şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin l‑au onorat cu o plachetă de onoare, cu mulţumiri, pentru întreaga activitate  desfăşurată în slujba arbitrajului românesc. De-acum, a venit momentul amintirilor — iar Cornel Corocan poate privi în urmă cu mândrie.

Articol editat de Vali Hora, 6 octombrie 2020, 16:06 / actualizat: 7 octombrie 2020, 9:29

„În primul rând, trebuie să mulţumesc Federaţiei Române de Fotbal, şi implicit Comisiei Centrale de Arbitri, pentru gestul pe care l-au făcut, un gest de suflet pentru mine. Distincţia mi-a fost conferită la Drobeta Turnu Severin, la meciul dintre FCU Craiova 1948 şi CSM Slatina, iar Viorel Lolea, preşedintele AJF, mi-a înmânat-o. Federaţia a considerat că merit această recunoaştere, după peste 40 de ani de activitate în slujba fotbalului românesc. Am jucat 13 ani fotbal, la nivel judeţean, iar în 1978 am fost înscris în rândurile arbitrilor. Dar nu am practicat de la bun început această activitate. Efectiv, am început să arbitrez abia în 1980, după o întâmplare petrecută la un meci de fotbal dintre Energia Reşiţa şi CFR Caransebeş, joc disputat la Caransebeş. S-a acordat în minutul 74, la scorul de 0-0, un unsprezece metri. În momentul dictării penalty-ului, arbitrul se afla undeva la centrul terenului. De fapt, faza s-a petrecut în afara careului, cam la 18 metri. Am ieşit atunci de pe teren, în semn de protest, dar am fost întors din drum de domnul Voinescu, pe atunci preşedintele secţiei de fotbal Energia. Am mai jucat până în minutul 90, iar ulterior mi-am spus că în continuare mă voi dedica exclusiv activităţii de arbitraj, şi voi demonstra că pot să ajung în vârful piramidei. Lucru care s‑a şi întâmplat”, a dezvăluit Cornel Corocan.

„M-a impresionat antrenamentul echipei Italiei. Au exersat o oră faza din care au dat golul calificării la Mondialul din 1994”

Debutul carierei sale internaţionale în arbitraj a avut loc în 1986, la un meci dintre Steaua Roşie Belgrad şi Trakia Plovdiv. Cornel Corocan a arbitrat la peste 40 de meciuri internaţionale, aproximativ jumătate dintre ele fiind partide oficiale. Meciul Italia-Scoţia din 1994 i-a rămas în memorie datorită unei întâmplări la care a fost martor şi care l-a impresionat.

„Meciul decidea echipa care se califica la Campionatul Mondial. În ziua meciului, Italia a efectuat un antrenament uşor, iar Signori şi Casiraghi au exersat o lovitură liberă de la circa 30 metri, lateral stânga. Au repetat exerciţiul aproape o oră. Iar seara, Italia a câştigat jocul graţie unui gol marcat în urma unei faze desfăşurate exact ca în acel exerciţiu.”

„Am fost efectiv măcelărit la un meci din judeţ, pentru că am eliminat un jucător şi am anulat un gol care nu a fost valabil!”

Orice arbitru are poveştile sale mai puţin plăcute, pentru că microbul numit fotbal generează uneori violenţe regretabile, iar arbitrii sunt vinovaţii de serviciu. Un meci din judeţ s-a lăsat cu 23 de zile de spitalizare pentru nea Cornel.

„În 1980, chiar la începutul carierei, am arbitrat la un meci la Eftimie Murgu, gazdele având ca adversară echipa din Herculane. Am fost efectiv măcelărit de echipa locală, pentru că am dat un jucător afară şi am anulat un gol care nu era valabil. Am fost lovit de portarul echipei-gazdă şi călcat în picioare de o sumedenie de jucători şi spectatori. 23 de zile am stat în spital, dar întâmplarea a reprezentat o rampă de lansare pentru mine, pentru că în acelaşi an am luat categoria I şi am intrat în lotul C”, îşi aminteşte fostul mare arbitru.

„Sfătuiesc arbitrii să se pregătească intens. Dacă ar fi să adun turele de stadion pe care le-am alergat, nu cred că sunt atâtea fire de iarbă în gazon.”

Cornel Corocan are două sfaturi pentru tinerii care îmbrăţişează această carieră:

„În primul rând, să se respecte ca arbitri. În al doilea rând, să se pregătească intens, pentru că fără pregătire nu se poate. Eu vă spun că, dacă ar fi să adun turele de stadion pe care le-am făcut, nu cred că sunt atâtea fire de iarbă pe gazon. Activitatea de arbitraj implică multă muncă. Dar nu e de ajuns, trebuie să ai înclinaţie, trebuie să te naşti cu anumite calităţi. Un arbitru adevărat percepe fazele, simte ce se întâmplă. Ăsta este un dar de la Dumnezeu”, crede Cornel Corocan.

Deşi s-a retras oficial din activitate, Cornel Corocan va rămâne cu siguranţă aproape de spectacolul fotbalistic — de acum însă, doar ca spectator. Mulţi ani frumoşi înainte, nea Cornel, şi bucură-te mai departe de fotbal!