Prima pagină » Fotbal » 3 ZILE DE DOLIU NAȚIONAL: moment de reculegere şi banderole negre la competiţiile sportive
3 ZILE DE DOLIU NAȚIONAL: moment de reculegere şi banderole negre la competiţiile sportive
Articol editat de Valentina Adam,
31 octombrie 2015, 15:54
Ca urmare a Hotărârii Guvernului României prin care zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015 au fost declarate Zile de Doliu Național în urma tragediei de vineri seara, Ministerul Tineretului și Sportului a emis un comunicat de presă
”Ministerul Tineretului și Sportului declară zilele de 31.10.2015, 01.11.2015 și 02.11.2015 Zile de Doliu Național și le cere tuturor responsabililor de instituții, atât la nivel central, cât și la nivel teritorial și aflate în subordinea MTS, să se conformeze prevederilor legale cu privire la evenimente de această natură.
De asemenea, MTS recomandă tuturor responsabililor implicați în organizarea de evenimente de natură sportivă, culturale și de tineret să păstreze în perioada 31.10-02.11.2015 un moment de reculegere în memoria victimelor la începerea fiecărui eveniment, iar în cazul competițiilor sportive, participanții sunt obligați să concureze purtând banderolă neagră”, se arată în comunicatul Ministerului Tineretului și Sportului.
Federaţia Română de Fotbal a transmis ‘condoleanţe familiilor îndurerate’, adăugând că ‘este alături de toţi cei care au avut de suferit în urma tragediei de vineri seara.’
Federația Română de Fotbal le solicită reprezentanților cluburilor înscrise în competițiile organizate de FRF să păstreze un moment de reculegere la începutul fiecărei partide programate în zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie, iar jucătorii să poarte banderole negre.