[VIDEO] Orașul viitorului ar putea fi construit în prezent în România

”Laser Valley – Land of Lights” – de fapt, o competiție internațională de idei – s-a lansat în România la inițiativa actualului Ministru al Educației și Cercetării, Adrian Curaj. Proiectul este coordonat de instituția pe care o reprezintă și o conduce, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” și Universitatea Tehnică de Construcții din București. Concursul își propune să scoată la lumină strategii și viziuni viitoare cu privire la modul în care se va dezvolta zona orașului Măgurele.

În esență, se dorește crearea unui orășel de ultimă generație, așa- numitul ”smart city” sau ”high”, conectat la rețeaua de transport în comun cu Bucureștiul, Portul 1 Decembrie și platforma de cercetare de la Măgurele. Cu alte cuvinte, un ecosistem de cercetare dinamic și deschis spre lume, care se dezvoltă într-un mediu construit de calitate, eficient și interesant… În traducere ar însemna, un loc perfect pentru a trăi, a te distra, a te educa, un centru pentru știință, cercetare, un nucleu al inovației, al afacerilor și al mobilității.

Pot veni cu ideile lor în principal echipele formate din studenți, proaspăt absolvenți, sau tineri cercetători din țară și din Străinătate. De altfel, Ministerul Educației a trimis invitații de participare și celor mai bune 150 de școli de urbanism din Europa. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este în luna septembrie.

O posibilă pepinieră de idei

Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, Marian Moiceanu aprecia în același interviu pe care mi l-a acordat pe acest subiect că ”tema concursului se potrivește perfect cu planul de învățământ pentru studenții din anii al patrulea și al cincilea de la Arhitectură, în care problema contextului orașului este foarte prezentă.” În plus, recunoștea că din acest motiv i-a și încurajat să intre în această competiție. ”Avem certitudinea și fericirea, participând la îndrumările cu ei, să constatăm că de fapt soluțiile lor duc în zone din ce în ce mai nebănuite și din ce în ce mai interesante” – îmi explica Marian Moiceanu.

Deocamdată – îmi mai spunea domnul profesor – abordările variază de la planul analitic și foarte cerebral, care presupun o bună cunoaștere a contextului ca sursă de soluții, la cel speculativ și generator de soluții inedite. Se iau în calcul în acest din urmă caz posibile orașe-grădină, plutitoare sau subterane.

De la vis la realitate!

Realitatea înconjurătoare face, însă, ca de multe ori, ideile oricât de bune ar fi să nu poată fi puse în practică. O scurtă plimbare prin orașul Măgurele pentru documentare înainte de emisiunea de Dincolo de Ziduri cu acest subiect scoate la lumină elemente nebănuite, cum ar fi o infrastructură deficitară, probleme la rețeaua de curent electric, la canalizare, sau lipsa unui serviciu de transport public în interiorul orașului. De altfel, înainte de a vedea ce se întâmplă la fața locului și de a vă prezenta ce se întâmplă de fapt acolo, îmi permit să mă reîntorc la cuvintele aceluiași profesor Marian Moiceanu: ” În următorii 25 de ani nu știu dacă noi ne vom putea desprinde de niște lucruri care sunt deja înrădăcinate… Nici nu-i bine! … Pentru că să nu vă imaginați că toate abordările astea sau, mă rog, marea majoritate a abordărilor pe care le au tinerii arhitecți se duc într-o zonă science fiction, ori într-o zonă în care neagă total realitatea. Să recunoaștem că există o realitate valoroasă acolo, care va trebui să fie preluată. Oamenii vor locui acolo și este imperios necesar să se simtă bine. Unii se pot simți bine și în zgârie-nori, alții se pot simți bine pe pământ sau undeva într-un copac. Este motivul pentru care eu aș pleda pentru o dezvoltare în mai multe feluri, dar neapărat armonioasă. Nu este vorba despre un oraș prestabilit. Acum îi facem planurile, tăiam tot și ridicăm altceva în loc. Nu! Ar fi bine să se pornească de la un context care are elementele lui grave, nerezolvate, dar și altele care țin de specificul locului, de tradiție, de identitate și cu abilitatea unui arhitect, ajutat de un urbanist și un cercetător – să zicem – se pot găsi acele direcții fezabile!

La pas prin Măgurele

La puțin peste 10 kilometri de Capitala României se află un oraș despre care știm cu toții că adăpostește Institutul Național de Fizică a Pământului, sau cum i se mai spune prin zonă ”fabrica de cutremure”. În realitate, micuța localitate adună mai multe clădiri dedicate cercetării. Lor li se adaugă Facultatea de Fizică, unde se formează viitorii oameni de știință. Despre mulți dintre cei care au studiat aici știm că au plecat din țară în căutarea unui loc de muncă și a recunașterii.

Aflu de la locuitori că înainte de 1989, în Măgurele lucrau peste 5.000 de oameni în diferite domenii de activitate, în timp ce astăzi numărul lor nu depăștește cu mult 1.000.

Cercetătorul care trăiește într-o garsonieră

Pe Gianina Chiroșca am găsit-o în parcul din fața clădirii de birouri a Institutului de Fizică Atomică – pentru cei care nu cunosc zona, undeva în centru. A ieșit în parc cu cei doi copii ai săi: unul de cinci și celalalt de trei ani. Micuții sunt moscoliți destul de mult la guriță de o înghețată care amenință să se topească și să le păteze hăinuțele. Mama acceptă cu ușurință să-mi vorbească. Îmi spune că este din Brăila, iar soțul ei din Alba-Iulia. În anul 2.000, au venit în Măgurele la facultate și nu au mai vrut să plece de aici. Nici un cuvânt însă despre traiul în campusul universitar, așa că îmi iau inima în dinți și o întreb direct. Cum e viața în cămin mai ales când ai și doi copii mici. Îmi răspunde asumat că nu vor mai sta mult timp acolo, pentru că și-au cumpărat o casă, dar până când se vor și muta, vor îndura în continuare căldura foarte mare din garsoniera de la ultimul etaj unde locuiesc. Stau pe gânduri: oare cum o fi să trăiești împreună cu soțul și doi copii mici într-o garsonieră? Pentru că tot suntem pe domeniul științelor exacte, constat că rezultatul acestei probleme ”îmi dă cu virgulă” și deci abandonez pentru un timp dilema.

Gianina îmi mai povestește că înainte de a intra în concediul maternal a lucrat în domeniul radioprotecției – pentru neinițiați, tot cercetare! … O ascult în continuare! Îmi reamintește ceva ce știu deja din păcate! ”În România, este foarte greu să lucrezi în cercetare pentru că sunt bani foarte puțini și sprijinul din partea autorităților este foarte mic față de în alte țări, unde ministerele și guvernele alocă foarte mulți bani acestui sector. Mi-a plăcut de la început zona asta, fizica și să lucrez în cercetare. Speram ca și aici în Măgurele să fie ca în țările civilizate. Nu am plecat pentru că sunt româncă și patrioată și vreau să ajut cu ce pot țara în care m-am născut și trăiesc! Acum, văd că nu mai am vise decât pe plan familial pentru că celelalte nu sunt realizabile!… E clar! Singur nu poți să răzbești! ”

Măgurele – așa cum este el de fapt!

Gianina este la curent cu proiectul de reconstrucție a orașului Măgurele astfel încât să poată răspunde cerințelor marelui laser. Spre deosebire de alți localnici mai tineri și mai sceptici de pe o bancă din apropierea aceleia unde stăm noi pentru interviu, ea speră în continuare că Măgurele va deveni un pol al cercetării. Cei doi tineri par de vârsta liceului. Mănâncă semințe și în dau răspunsuri aproape mono-silabice când îi întreb cum este să trăiești în orașul Măgurele. Nu par dispuși să creadă că există și happy-end-uri! Sunt convinși, însă, că tot ce li s-a spus până acum au fost minciuni sau promisiuni fără acoperire.

Să revenim totuși la Gianina. ”Sunt zone în Măgurele unde nu avem asfalt, utilități ca electricitate, gaze, canalizare! Mi-ar plăcea să văd aici mai multe centre în care copiii să poată învăța și poate și o bibliotecă. Noi în Măgurele nu avem o bibliotecă decât în cadrul facultății, cu cărți de specialitate. Nu m-ar interesa neapărat doar locuri de recreere, ci și de lucru și interacțiune cu copiii și studenții, care să permită formarea de mic pentru știință. Institutele sunt bine dezvoltate, cu toate că în majoritatea cazurilor s-au dezvoltat prin forțe proprii. Da, sunt în regulă! E adevărat! E loc și de mai bine!

Pe o altă băncuță, în același parc, doi studenți stau de vorbă. Mă apropii și descopăr de la ei că unul urmează cursurile facultății de fizică medicală, iar celălalt fizica tehnologică. Zâmbesc pierdut și îmi recunosc că s-ar putea ca ei să nu poată revoluționa cercetarea, dar cu siguranță Marele Laser o va face. Un singur amendament: le-ar plăcea să fie martorii viitorului și să lucreze – dacă se va putea – la acest mare proiect.

Să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă!

Pe primarul ales al orașului Măgurele, Narcis Constantin îl aștept să se întoarcă de la o întâlnire cu o delegație străină. Știe că urmează să ne vedem la Primărie. De altfel, chiar el a stabilit unde și cum să vorbim! Mă primește în biroul lui! Pare puțin încurcat. Vrea să îmi explice de la început că o administrație locală puternică și bine pusă la punct va atrage investitori. Rămân însă niște probleme de rezolvat, pe care se obligă să le pună la punct în cel mai scurt timp posibil: oamenii nu au foarte multe lucruri, în schimb lista de nevoi se dovedește nesfârșită. Îmi spune că vrea să perfecteze un serviciu de transport public în interiorul orașului, acum lipsă ca în alte câteva localități ilfovene văduvite de fostele înțelegeri cu Regia din București.

Infrastructura rutieră? … Da și ea trebuie refăcută – îmi spune – dar nu le poate face Primăria pe toate; are nevoie de ajutor!

Vrea să acceseze și fonduri europene pentru o parte din proiectele de dezvoltare a orașului, dar deocamdată nu este foarte informat pe acest domeniu. Promite să se documenteze pentru că are nevoie de bani pentru ce trebuie făcut în realitate în Măgurele.

Dintr-un colț, secolul 22 îi zâmbește, stingher, prezentului!

Cum intrii în Măgurele, pe stânga se face un drum către platforma unde se construiește viitorul mare laser. Nu sunt multe de văzut acum, deocamdată! Poate doar o clădire lungă de peste 100 de metri și coșul fostului reactor! În rest, șantiere și zona delimitate de garduri păzite de jandarmi. Nu-mi fac iluzii că peste 25 de ani dacă mă voi duce tot într-o misiune de documentare, voi vedea cu mult mai multe! … Diferența este că eu voi știi atunci ce se află în clădirea lungă de 100 de metri. Acum, pot doar să îmi imaginez ce va fi cu toate cunoștințele mele de geometrie în spațiu și fizică dobândite în liceu.

Sursa: romania-actualitati.ro

Articol editat de Mirabela Afronie, 21 iunie 2016, 09:18

Zona mărginită de București la Nord și râul Argeș la Sud, incluzând Lacul Mihăilești și localitatea Măgurele ar putea părea în curând ca desprinsă din romanele științifico-fantastice. O privire în trecut, pe când citeam cu nesaț cărțile lui Issac Asimov ar fi probabil suficientă pentru a ne releva imaginea unui gigantic complex urban, acoperit de domuri imense – să zicem – din silicon-hidrogel cu influxuri electrice, structuri arhitectonice imense de tip turn, cu geamuri sau de ce nu mini capsule pentru un transport interurban personal și public! Să adaug și că cei mai grăbiți ca ceilalți ar avea la dispoziție Hoverboardul, adică un skateboard plutitor cu care să se zboare prin oraș la o viteză foarte mare   – deja inventat de un român și aflat acum în teste, deci nu ar trebui să ne facem griji și în această privință!… Eu, cel puțin, așa aș vedea această bucățică de România. Puțin mai futuristă decât există deja în orice colț al planetei… Dah, există și o astfel de opțiune pentru reconstrucția orașului în care se ridică cel mai mare și mai puternic laser din lume. Pentru a vă face o părere, vă spun că fasciculul de lumină ar trebui să aibă când va fi gata puterea echivalentă cu o zecime din puterea solară concentrată pe o suprafață de maximum un milimetru pătrat.

Spre deosebire de mine care optez pentru un astfel de scenariu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, Marian Moiceanu îmi spunea la un interviu că ”orice variantă ar fi de folos, chiar și una apocaliptică!”

Din fericire, literatura de specialitate, imginația și inventivitatea sunt singurele care ne vor ajuta aici!

Rămâne, totuși, întrebarea: cum ar trebui să arate locul de pe hartă unde se înalță un astfel de echipament unic în lume… Și nu sunt prima care s-a gândit la așa ceva.

”Laser Valley – Land of Lights” – de fapt, o competiție internațională de idei – s-a lansat în România la inițiativa actualului Ministru al Educației și Cercetării, Adrian Curaj. Proiectul este coordonat de instituția pe care o reprezintă și o conduce, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” și Universitatea Tehnică de Construcții din București. Concursul își propune să scoată la lumină strategii și viziuni viitoare cu privire la modul în care se va dezvolta zona orașului Măgurele.

În esență, se dorește crearea unui orășel de ultimă generație, așa- numitul ”smart city” sau ”high”, conectat la rețeaua de transport în comun cu Bucureștiul, Portul 1 Decembrie și platforma de cercetare de la Măgurele. Cu alte cuvinte, un ecosistem de cercetare dinamic și deschis spre lume, care se dezvoltă într-un mediu construit de calitate, eficient și interesant… În traducere ar însemna, un loc perfect pentru a trăi, a te distra, a te educa, un centru pentru știință, cercetare, un nucleu al inovației, al afacerilor și al mobilității.

Pot veni cu ideile lor în principal echipele formate din studenți, proaspăt absolvenți, sau tineri cercetători din țară și din Străinătate. De altfel, Ministerul Educației a trimis invitații de participare și celor mai bune 150 de școli de urbanism din Europa. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este în luna septembrie.

O posibilă pepinieră de idei

Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, Marian Moiceanu aprecia în același interviu pe care mi l-a acordat pe acest subiect că ”tema concursului se potrivește perfect cu planul de învățământ pentru studenții din anii al patrulea și al cincilea de la Arhitectură, în care problema contextului orașului este foarte prezentă.” În plus, recunoștea că din acest motiv i-a și încurajat să intre în această competiție. ”Avem certitudinea și fericirea, participând la îndrumările cu ei, să constatăm că de fapt soluțiile lor duc în zone din ce în ce mai nebănuite și din ce în ce mai interesante” – îmi explica Marian Moiceanu.

Deocamdată – îmi mai spunea domnul profesor – abordările variază de la planul analitic și foarte cerebral, care presupun o bună cunoaștere a contextului ca sursă de soluții, la cel speculativ și generator de soluții inedite. Se iau în calcul în acest din urmă caz posibile orașe-grădină, plutitoare sau subterane.

De la vis la realitate!

Realitatea înconjurătoare face, însă, ca de multe ori, ideile oricât de bune ar fi să nu poată fi puse în practică. O scurtă plimbare prin orașul Măgurele pentru documentare înainte de emisiunea de Dincolo de Ziduri cu acest subiect scoate la lumină elemente nebănuite, cum ar fi o infrastructură deficitară, probleme la rețeaua de curent electric, la canalizare, sau lipsa unui serviciu de transport public în interiorul orașului. De altfel, înainte de a vedea ce se întâmplă la fața locului și de a vă prezenta ce se întâmplă de fapt acolo, îmi permit să mă reîntorc la cuvintele aceluiași profesor Marian Moiceanu: ” În următorii 25 de ani nu știu dacă noi ne vom putea desprinde de niște lucruri care sunt deja înrădăcinate… Nici nu-i bine! … Pentru că să nu vă imaginați că toate abordările astea sau, mă rog, marea majoritate a abordărilor pe care le au tinerii arhitecți se duc într-o zonă science fiction, ori într-o zonă în care neagă total realitatea. Să recunoaștem că există o realitate valoroasă acolo, care va trebui să fie preluată. Oamenii vor locui acolo și este imperios necesar să se simtă bine. Unii se pot simți bine și în zgârie-nori, alții se pot simți bine pe pământ sau undeva într-un copac. Este motivul pentru care eu aș pleda pentru o dezvoltare în mai multe feluri, dar neapărat armonioasă. Nu este vorba despre un oraș prestabilit. Acum îi facem planurile, tăiam tot și ridicăm altceva în loc. Nu! Ar fi bine să se pornească de la un context care are elementele lui grave, nerezolvate, dar și altele care țin de specificul locului, de tradiție, de identitate și cu abilitatea unui arhitect, ajutat de un urbanist și un cercetător – să zicem – se pot găsi acele direcții fezabile!

La pas prin Măgurele

La puțin peste 10 kilometri de Capitala României se află un oraș despre care știm cu toții că adăpostește Institutul Național de Fizică a Pământului, sau cum i se mai spune prin zonă ”fabrica de cutremure”. În realitate, micuța localitate adună mai multe clădiri dedicate cercetării. Lor li se adaugă Facultatea de Fizică, unde se formează viitorii oameni de știință. Despre mulți dintre cei care au studiat aici știm că au plecat din țară în căutarea unui loc de muncă și a recunașterii.

Aflu de la locuitori că înainte de 1989, în Măgurele lucrau peste 5.000 de oameni în diferite domenii de activitate, în timp ce astăzi numărul lor nu depăștește cu mult 1.000.

Cercetătorul care trăiește într-o garsonieră

Pe Gianina Chiroșca am găsit-o în parcul din fața clădirii de birouri a Institutului de Fizică Atomică – pentru cei care nu cunosc zona, undeva în centru. A ieșit în parc cu cei doi copii ai săi: unul de cinci și celalalt de trei ani. Micuții sunt moscoliți destul de mult la guriță de o înghețată care amenință să se topească și să le păteze hăinuțele. Mama acceptă cu ușurință să-mi vorbească. Îmi spune că este din Brăila, iar soțul ei din Alba-Iulia. În anul 2.000, au venit în Măgurele la facultate și nu au mai vrut să plece de aici. Nici un cuvânt însă despre traiul în campusul universitar, așa că îmi iau inima în dinți și o întreb direct. Cum e viața în cămin mai ales când ai și doi copii mici. Îmi răspunde asumat că nu vor mai sta mult timp acolo, pentru că și-au cumpărat o casă, dar până când se vor și muta, vor îndura în continuare căldura foarte mare din garsoniera de la ultimul etaj unde locuiesc. Stau pe gânduri: oare cum o fi să trăiești împreună cu soțul și doi copii mici într-o garsonieră? Pentru că tot suntem pe domeniul științelor exacte, constat că rezultatul acestei probleme ”îmi dă cu virgulă” și deci abandonez pentru un timp dilema.

Gianina îmi mai povestește că înainte de a intra în concediul maternal a lucrat în domeniul radioprotecției – pentru neinițiați, tot cercetare! … O ascult în continuare! Îmi reamintește ceva ce știu deja din păcate! ”În România, este foarte greu să lucrezi în cercetare pentru că sunt bani foarte puțini și sprijinul din partea autorităților este foarte mic față de în alte țări, unde ministerele și guvernele alocă foarte mulți bani acestui sector. Mi-a plăcut de la început zona asta, fizica și să lucrez în cercetare. Speram ca și aici în Măgurele să fie ca în țările civilizate. Nu am plecat pentru că sunt româncă și patrioată și vreau să ajut cu ce pot țara în care m-am născut și trăiesc! Acum, văd că nu mai am vise decât pe plan familial pentru că celelalte nu sunt realizabile!… E clar! Singur nu poți să răzbești! ”

Măgurele – așa cum este el de fapt!

Gianina este la curent cu proiectul de reconstrucție a orașului Măgurele astfel încât să poată răspunde cerințelor marelui laser. Spre deosebire de alți localnici mai tineri și mai sceptici de pe o bancă din apropierea aceleia unde stăm noi pentru interviu, ea speră în continuare că Măgurele va deveni un pol al cercetării. Cei doi tineri par de vârsta liceului. Mănâncă semințe și în dau răspunsuri aproape mono-silabice când îi întreb cum este să trăiești în orașul Măgurele. Nu par dispuși să creadă că există și happy-end-uri! Sunt convinși, însă, că tot ce li s-a spus până acum au fost minciuni sau promisiuni fără acoperire.

Să revenim totuși la Gianina. ”Sunt zone în Măgurele unde nu avem asfalt, utilități ca electricitate, gaze, canalizare! Mi-ar plăcea să văd aici mai multe centre în care copiii să poată învăța și poate și o bibliotecă. Noi în Măgurele nu avem o bibliotecă decât în cadrul facultății, cu cărți de specialitate. Nu m-ar interesa neapărat doar locuri de recreere, ci și de lucru și interacțiune cu copiii și studenții, care să permită formarea de mic pentru știință. Institutele sunt bine dezvoltate, cu toate că în majoritatea cazurilor s-au dezvoltat prin forțe proprii. Da, sunt în regulă! E adevărat! E loc și de mai bine!

Pe o altă băncuță, în același parc, doi studenți stau de vorbă. Mă apropii și descopăr de la ei că unul urmează cursurile facultății de fizică medicală, iar celălalt fizica tehnologică. Zâmbesc pierdut și îmi recunosc că s-ar putea ca ei să nu poată revoluționa cercetarea, dar cu siguranță Marele Laser o va face. Un singur amendament: le-ar plăcea să fie martorii viitorului și să lucreze – dacă se va putea – la acest mare proiect.

Să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă!

Pe primarul ales al orașului Măgurele, Narcis Constantin îl aștept să se întoarcă de la o întâlnire cu o delegație străină. Știe că urmează să ne vedem la Primărie. De altfel, chiar el a stabilit unde și cum să vorbim! Mă primește în biroul lui! Pare puțin încurcat. Vrea să îmi explice de la început că o administrație locală puternică și bine pusă la punct va atrage investitori. Rămân însă niște probleme de rezolvat, pe care se obligă să le pună la punct în cel mai scurt timp posibil: oamenii nu au foarte multe lucruri, în schimb lista de nevoi se dovedește nesfârșită. Îmi spune că vrea să perfecteze un serviciu de transport public în interiorul orașului, acum lipsă ca în alte câteva localități ilfovene văduvite de fostele înțelegeri cu Regia din București.

Infrastructura rutieră? … Da și ea trebuie refăcută – îmi spune – dar nu le poate face Primăria pe toate; are nevoie de ajutor!

Vrea să acceseze și fonduri europene pentru o parte din proiectele de dezvoltare a orașului, dar deocamdată nu este foarte informat pe acest domeniu. Promite să se documenteze pentru că are nevoie de bani pentru ce trebuie făcut în realitate în Măgurele.

Dintr-un colț, secolul 22 îi zâmbește, stingher, prezentului!

Cum intrii în Măgurele, pe stânga se face un drum către platforma unde se construiește viitorul mare laser. Nu sunt multe de văzut acum, deocamdată! Poate doar o clădire lungă de peste 100 de metri și coșul fostului reactor! În rest, șantiere și zona delimitate de garduri păzite de jandarmi. Nu-mi fac iluzii că peste 25 de ani dacă mă voi duce tot într-o misiune de documentare, voi vedea cu mult mai multe! … Diferența este că eu voi știi atunci ce se află în clădirea lungă de 100 de metri. Acum, pot doar să îmi imaginez ce va fi cu toate cunoștințele mele de geometrie în spațiu și fizică dobândite în liceu.

Sursa: romania-actualitati.ro