România şi internetul de mare viteză, între mit şi realitate
Totuşi, aceste vârfuri sunt fix vârfuri, neavând decât un rol în a stabili nivelul maxim. Viteza medie a conexiunii e mai importantă, iar acolo România lipseşte din top 10. Din Europa sunt Norvegia, Suedia, Elveţia, Letonia, Olanda, Cehia şi Finlanda. Sunt foarte multe ţări din Europa, concurând doar cu Coreea de Sud, Singapore şi Hong Kong, dar este un top care relevă ce regiuni din lume investesc tot mai mult. Cât este, totuşi, cea a României? 16,1Mbps, ceea ce înseamnă „bine“, dacă pretenţiile nu sunt de a fi în topul global, acolo unde România a ajuns cu investiţii într-un domeniu care nu exista şi adoptând cea mai bună tehnologie disponibilă. Pe ultimul loc în Europa este Cipru, cu 7,2Mbps, iar în top sunt Norvegia cu 21,3Mbps şi Suedia cu 20,6Mbps. Apoi, tot în cazul României, dacă per total stă foarte bine la adopţia internetului broadband de 4Mbps prin protocolul IPv4, fiind în top 10 (cu 95%), când vine vorba de viteze de 10Mbps, ţara noastră nu mai prinde acest clasament (pe 11 cu 64% adopţie). Nici pe cel de 15Mbps (pe 11 cu 41%) ori pe cel de 25Mbps. Coreea de Sud domină în ambele, urmată de Norvegia.
Adopţia în România a conexiunilor prin fibră optică la clădire (roşu) şi acasă (albastru).
În ceea ce priveşte viteza medie pe mobil, Marea Britanie o are pe cea mai mare: 27,9Mbps, în timp ce Algeria e pe ultimul loc cu 2,2Mbps. Vârfurile medii au fost între Germania, cu 171,6Mbps, şi Ghana cu 11,7Mbps. În final, despre România, mai trebuie să ştii că are 3,5 milioane de adrese IP unice. De ce contează atât de mult fibra optică şi unde ajunge ea Am început articolul cu o referire la fibra optică şi oportunitatea pe care au avut-o ţările din Est când au făcut internetul actual. Nu aveau nimic, spre deosebire de Vest şi Statele Unite ale Americii, care au început de la cablu clasic din cupru. Acum, Asia cu centre în Singapore, Coreea de Sud şi China investeşte mai mult, deoarece internetul de mare viteză înseamnă conectarea cât mai multor gadgeturi, viteze mari de transfer şi poţi executa astfel cloud computing în servere specializate pentru noi dezvoltări industriale. Europa este acum alcătuită din două regiuni. În prima intră Estul cu Nordul, unde Suedia, Norvegia şi Finlanda investesc foarte mult, pe când Vestul şi Sudul au rămas la infrastructură veche şi avansează greu. E vorba de bani în infrastructură şi lucrări de amploare, dar şi de o directivă coordonată între mediul legislativ, cel al corporaţiilor şi al aplicaţiilor pentru noile standarde. Între timp, Google a inaugurat un cablu pentru internet de mare viteză în ocean, iar în SUA încearcă să grăbească adopţia conexiunilor bune cu Fiber. „Trebuie să facem mai mult pentru dezvoltarea tehnologiei FTTH şi nu pot să nu constat că strategia politicilor de dezvoltare subestimează riscurile întârzierii adoptării fibrei optice ca tehnologia de conectare a spaţiilor rezidenţiale“, a afirmat Karin Ahl, preşedinte al Consiliului FTTH Europe, în deschiderea discursului de la Conferinţa FTTH din 2014. „În următorii 30 de ani, este de aşteptat ca 70% din economie să fie condusă de firme şi produse despre care în prezent nu ştim încă nimic“. Au trecut doi ani de atunci, România are conexiuni 4G tot mai bune şi răspândirea este mai mare, dar şi acestea se bazează pe fibră optică. Adopţia spre locuinţă încă este la un nivel scăzut, comparativ cu potenţialul pe care îl poate avea, dar din fericire există infrastructura. Iar viitorul meseriilor va fi unul în care ea e esenţială, mai trebuie doar suficientă concurenţă pentru jucătorii din piaţă pentru a-şi spori investiţiile. Şi oamenii ar trebui să ştie ce să ceară.
Sursa: adevarul.ro
Articol editat de Mirabela Afronie, 7 iulie 2016, 11:42
„Dacă ne uităm la primele 10 ţări (n.r.: din topul FTTH), observăm că multe sunt din estul Europei. Asta pentru că aceste ţări investesc direct în fibră optică şi nu aleg să meargă pas cu pas, trecând prin infrastructură de cupru şi apoi la cele mai noi tehnologii. Aceste state investesc în tehnologie «fiber to the home»“, a declarat Karin Ahl, preşedinte Consiliul European FTTH, în cadrul conferinţei de resă susţinute în Varşovia, Polonia, în 2015. În urmă cu un an, România era mai sus în ceea ce priveşte adopţia internetului prin fibră optică direct în locuinţă. Statisticile arătau că pentru 2016, aproape de 27,5% din conexiunile la internet din România se realizează prin fibră optică spre bloc sau casă, pe când în 2014 procentul era la puţin peste 1%. Avansul imens între 2014 şi 2015 a fost frânat puţin, iar, conform ultimelor cifre, aproximativ 11% din oameni au fibră optică direct în casă. Astfel, la nivel mondial în topul FTTH, România e pe locul 14. Aceste date au fost comunicate în februarie, nu sunt esenţiale decât în următorul context pornit de o analiză a companiei Akamai. Viteza medie a internetului a crescut cu 12% la nivel mondial, până la 6,3Mbps. România este, totuşi, de câteva ori mai bine, dar nu comparativ cu Asia. Coreea de Sud este pe primul loc la viteză medie, cu 29Mbps, în timp ce Singapore e pe primul loc la clasamentul vitezelor maxime: 146,9 Mbps în medie. La viteză maximă stă şi România foarte bine, încă „ne putem“ lăuda cu asta: 82,4Mbps (creştere de 12%) – cea mai mare din Europa.
Totuşi, aceste vârfuri sunt fix vârfuri, neavând decât un rol în a stabili nivelul maxim. Viteza medie a conexiunii e mai importantă, iar acolo România lipseşte din top 10. Din Europa sunt Norvegia, Suedia, Elveţia, Letonia, Olanda, Cehia şi Finlanda. Sunt foarte multe ţări din Europa, concurând doar cu Coreea de Sud, Singapore şi Hong Kong, dar este un top care relevă ce regiuni din lume investesc tot mai mult. Cât este, totuşi, cea a României? 16,1Mbps, ceea ce înseamnă „bine“, dacă pretenţiile nu sunt de a fi în topul global, acolo unde România a ajuns cu investiţii într-un domeniu care nu exista şi adoptând cea mai bună tehnologie disponibilă. Pe ultimul loc în Europa este Cipru, cu 7,2Mbps, iar în top sunt Norvegia cu 21,3Mbps şi Suedia cu 20,6Mbps. Apoi, tot în cazul României, dacă per total stă foarte bine la adopţia internetului broadband de 4Mbps prin protocolul IPv4, fiind în top 10 (cu 95%), când vine vorba de viteze de 10Mbps, ţara noastră nu mai prinde acest clasament (pe 11 cu 64% adopţie). Nici pe cel de 15Mbps (pe 11 cu 41%) ori pe cel de 25Mbps. Coreea de Sud domină în ambele, urmată de Norvegia.
Adopţia în România a conexiunilor prin fibră optică la clădire (roşu) şi acasă (albastru).
În ceea ce priveşte viteza medie pe mobil, Marea Britanie o are pe cea mai mare: 27,9Mbps, în timp ce Algeria e pe ultimul loc cu 2,2Mbps. Vârfurile medii au fost între Germania, cu 171,6Mbps, şi Ghana cu 11,7Mbps. În final, despre România, mai trebuie să ştii că are 3,5 milioane de adrese IP unice. De ce contează atât de mult fibra optică şi unde ajunge ea Am început articolul cu o referire la fibra optică şi oportunitatea pe care au avut-o ţările din Est când au făcut internetul actual. Nu aveau nimic, spre deosebire de Vest şi Statele Unite ale Americii, care au început de la cablu clasic din cupru. Acum, Asia cu centre în Singapore, Coreea de Sud şi China investeşte mai mult, deoarece internetul de mare viteză înseamnă conectarea cât mai multor gadgeturi, viteze mari de transfer şi poţi executa astfel cloud computing în servere specializate pentru noi dezvoltări industriale. Europa este acum alcătuită din două regiuni. În prima intră Estul cu Nordul, unde Suedia, Norvegia şi Finlanda investesc foarte mult, pe când Vestul şi Sudul au rămas la infrastructură veche şi avansează greu. E vorba de bani în infrastructură şi lucrări de amploare, dar şi de o directivă coordonată între mediul legislativ, cel al corporaţiilor şi al aplicaţiilor pentru noile standarde. Între timp, Google a inaugurat un cablu pentru internet de mare viteză în ocean, iar în SUA încearcă să grăbească adopţia conexiunilor bune cu Fiber. „Trebuie să facem mai mult pentru dezvoltarea tehnologiei FTTH şi nu pot să nu constat că strategia politicilor de dezvoltare subestimează riscurile întârzierii adoptării fibrei optice ca tehnologia de conectare a spaţiilor rezidenţiale“, a afirmat Karin Ahl, preşedinte al Consiliului FTTH Europe, în deschiderea discursului de la Conferinţa FTTH din 2014. „În următorii 30 de ani, este de aşteptat ca 70% din economie să fie condusă de firme şi produse despre care în prezent nu ştim încă nimic“. Au trecut doi ani de atunci, România are conexiuni 4G tot mai bune şi răspândirea este mai mare, dar şi acestea se bazează pe fibră optică. Adopţia spre locuinţă încă este la un nivel scăzut, comparativ cu potenţialul pe care îl poate avea, dar din fericire există infrastructura. Iar viitorul meseriilor va fi unul în care ea e esenţială, mai trebuie doar suficientă concurenţă pentru jucătorii din piaţă pentru a-şi spori investiţiile. Şi oamenii ar trebui să ştie ce să ceară.
Sursa: adevarul.ro
