Paul Niculescu-Mizil, ideologul de partid: „Eram în burta mamei când am fost închis prima oară“
Sursa: www.adevarul.ro
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 martie 2016, 09:41
22 decembrie 1989, ora 10.00. Şedinţă de urgenţă a Comitetului Politic Executiv (CPEx) în sediul Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român (PCR), Bucureşti. Dictatorul Nicolae Ceauşescu îşi anunţă tovarăşii care-i rămăseseră alături până în ultima clipă că generalul Vasile Milea, ministru al Apărării, s-a sinucis şi, mai grav, a trădat conducerea partidului. Problema mai mare nu e că militarul e mort, ci că şi-a luat viaţa înainte de a face ordine pe străzile Bucureştiului revoluţionar. „Trădătorul Milea a plecat de aici şi s-a sinucis. I-am spus să se ducă să dea ordin să aducă unităţile militare, şi el s-a sinucis. A intrat în sala de comandament şi s-a sinucis“, perorează atotputernicul înfricoşat. E dezarmat. Vrea să ştie pe care dintre tovarăşi se poate bizui în această criză, aşteaptă loialitate absolută, speră că va triumfa din nou. Se opreşte cu privirea asupra unuia dintre ei. Întreabă scurt: „Ce spui, Mizil?“. Numitul îi răspunde laconic, retoric, eroic: „Să nu luptăm? Luptăm!“, arată stenograma ultimului CPEx oficial din istoria României.
Cine este acest cutezător atât de disponibil? Paul Niculescu-Mizil e, la 22 decembrie 1989, ora 10.00, membru al CPEx şi preşedinte al CENTROCOOP (Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum din România, structură care se îngrijeşte de distribuirea produselor alimentare către toate cooperativele din ţară). E unul dintre comuniştii cu prestigiu din PCR, fost membru important al conducerii partidului. Totuşi, întrebarea dictatorului, formată din numai trei cuvinte, ascunde un subtext esenţial – ehe!, e multă retorică şi multă fineţe în cuvântul tiranului.Paul Niculescu-Mizil făcuse parte dintr-un grup de nomenclaturişti care, încă de la începutul anului, încercase să pregătească scena pentru momentul dispariţiei lui Ceauşescu de la conducerea PCR, după cum arată cercetătoarea Lavinia Betea în volumul de dialoguri cu fostul ministru comunist Ştefan Andrei, „I se spunea Machiavelli“.
Securitatea înregistrase, în cursul anului 1989, mai multe discuţii purtate în casa nomenclaturistului Gogu Rădulescu din comuna Comana, unde era abordată strategic tema succesiunii la cârma partidului după moartea lui Nicolae Ceauşescu. În cercul restrâns al celor care voiau puterea se aflau Rădulescu, Niculescu-Mizil, Ştefan Andrei şi Ion Dincă. Un careu de valeţi care dispută puterea asului de pică. Deşi complotul de pensiune rurală n-are absolut niciun efecţ până la finalul anului, aşteptările celor patru devin din ce în ce mai reale.
Un singur om se mai putea împotrivi schimbărilor de orice fel: Nicolae Ceauşescu. Dar niciodată un singur om n-a putut opri o revoluţie. Ultima promisiune a lui Niculescu-Mizil se dovedeşte a fi mincinoasă – după Revoluţie, subordonaţii lui Ceauşescu se reordonează. Unii – la puşcărie, alţii – la putere. O parte dintre nomenclaturiştii care fuseseră alături de Ceauşescu în ultimii ani sunt reţinuţi încă din primele zile de noile autorităţi ale vremii. Niculescu-Mizil însă merge înainte cu noul regim, chiar dacă înainte îi era mai bine. În primul guvern postdecembrisţ comunistul e numit ministru al Comerţului Interior.
„Avea o prestanţă profesională“
Despre această numire, mai multe explicaţii oferă fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu. „Aproape că nu ne cunoşteam între noi în decembrie 1989. În 27 decembrie, ne-am diferenţiat structurile. Am distribuit în funcţii oameni din jurul nostru, dintre cei care eram participanţi nemijlociţi la Revoluţie. Însă o serie de ministere-cheie, ministere tehnice, au păstrat oamenii care fuseseră înainte. Niculescu-Mizil avea o anumită reputaţie. Nu aş spune dizgraţiaţ dar destul de marginalizat de Ceauşescu. Avea în spate o anumită carieră şi o prestanţă profesională. A fost menţinut până în 19 februarie, când a fost arestaţ în timp ce grosul CPEx-ului a fost arestat imediaţ în decembrie“, spune Voican Voiculescu pentru „Weekend Adevărul“.
De la minister, direct la puşcărie
Acuzat în procesul membrilor CPEx, care, la 17 decembrie 1989, au aprobat cererea lui Nicolae Ceauşescu de a se declara starea de necesitate, în virtutea căreia au fost reprimaţi demonstranţii de la Timişoara, Niculescu-Mizil e condamnat la 16 ani de închisoare pentru complicitate la genocid. E închis la Jilava, unde împarte celula, pentru aproape şase luni, cu Nicu Ceauşescu, fiul cel mic al cuplului dictatorial. Poate părea o caldă ironie stângace – un complotist să fie închis alături de fiul celui pe care voia să-l doboare – dar nu e doar atât. Mezinul lui Ceauşescu avusese la sfârşitul anilor ’60 o idilă cu Donca Mizil, una dintre fiicele lui Paul Niculescu-Mizil. Lista puşcăriaşilor de la Jilava arată, cumva, ca un portret de familie.
Devotamentul lui Ion Iliescu
În 1992, după mai puţin de trei ani de închisoare, fostul subaltern şi discipol pe probleme ideologice al lui Niculescu-Mizil, preşedintele Ion Iliescu, îl graţiază pe acesta. Fostul condamnat nu se mai implică în viaţa politică. „A dus o intensă activitate publicistică, scriind articole, volume de memorii, participând la emisiuni de televiziune şi la reuniuni consacrate regimului comunist din România. Nu şi-a renegat niciodată ideile comuniste, dar a repudiat excesele sale“, explică istoricul Cristina Diac în studiul „Paul Niculescu-Mizil“ publicat în revista „Arhivele totalitarismului“.
Diplomat cu studii medii
În spaţiul public din România democrată, însă, au fost mult mai prezenţi o parte dintre copiii şi nepoţii lui Niculescu-Mizil. Pe de o parte, Serghei Niculescu-Mizil, unul dintre băieţii săi, e o prezenţă constantă, efervescentă, stupefiantă!, în lumea mondenă şi pe platourile de televiziune angajate în showbiz. Pe de altă parte, Oana Niculescu-Mizil, una dintre nepoatele sale, se va implica mai degrabă în viaţa politică. Îşi începe cariera în perioada 2000-2002, când lucrează ca referent la Administraţia Prezidenţială, fiind încadrată la Departamentul Politică Externă, responsabilă de Orientul Mijlociu, Asia şi America Latină. Preşedinte este, desigur, Ion Iliescu, aflat la al doilea mandat. Cel mai probabil, Oana Niculescu-Mizil e încadrată „pe studii medii“ în postul de la Administraţia Prezidenţială, pentru că, în aceeaşi perioadă (2000-2003), urmează şi Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale, la Universitatea „Spiru Haret“, al cărei decan era fostul activist comunist Aurelian Bondrea. În 2003, după experienţa în diplomaţie, femeia întemeiază atelierul de design vestimentar Deverra. Legăturile de familie sunt însă secundare în fiecare dintre apariţiile celor doi moştenitori – pentru jurnalişti, pentru români, vor conta mai mult poveştile despre petrecerile lui Nicu Ceauşescu cu Serghei Mizil ori revelioanele, afacerile şi mariajul lui Marian Vanghelie cu Oana Mizil.
Modelul Ticu Dumitrescu şi modelul Niculescu-Mizil
În ultimii ani de viaţă, apariţiile lui Paul Niculescu-Mizil vor fi tot mai rare. La 6 decembrie 2008, ziua în care se validaseră ultimele mandate de parlamentari, la ora 2.00 dimineaţa, Paul Niculescu-Mizil se stinge din viaţă, în clinica privată bucureşteană unde era internat. Nu s-a scris deloc despre moartea lui Niculescu-Mizil la 6 decembrie. Spaţiul era ocupat de anunţul morţii fostului deţinut politic Ticu Dumitrescu, „părintele“ legii lustraţiei şi important lider al PNŢ-CD. „Crema societăţii plânge după modelul «Ticu»“, titra „Adevărul“.
Informaţia că Niculescu-Mizil a murit e prezentată de ziarele importante, scurt şi la obiecţ la 8 decembrie 2008. „Jurnalul Naţional“ vorbeşte de decesul fostului demnitar la pachet cu anunţul că nepoata acestuia, Oana Niculescu-Mizil, a fost aleasă deputat într-o circumscripţie din Bucureşti, învingându-l pe marele afacerist George Becali: „Paul Niculescu-Mizil a susţinut-o până în ultimele clipe în cariera sa politică. În noaptea de vineri spre sâmbătă, tânăra deputată i-a făcut cea din urmă vizită spunându-i că a fost validată oficial ca parlamentar al României. Vestea l-a bucurat enorm pe fostul demnitar din perioada comunistă, care s-a dus pe lumea celor drepţi cu sentimentul că cineva din familie îi urmează prestigioasa carieră publică“. Pe de altă parte, „România liberă“ a optat pentru prezentarea unui portret succint al fostului demnitar, la care adăuga o declaraţie a lui Ştefan Andrei. „S-a născut într-o familie de comunişti, a crescut într-o familie de comunişti, a rămas comunist până la moarte“, declara Andrei pentru „România Liberă“. Cotidianul „Adevărul“ nu a scris deloc de moartea lui Niculescu-Mizil.
Ce a rămas după Niculescu-Mizil
După moartea lui Niculescu-Mizil, familia sa rămâne în atenţia mass-media mai mult datorită jurnaliştilor de investigaţii sau scandal. De pildă, în 2008, ziariştii scriu că fiica fostului nomenclaturisţ Lidia Niculescu-Mizil, nu şi-a mai plătit chiria la vila de protocol în care locuieşte încă din anul 1984. Vreme de 18 ani, plătise undeva între 450 şi 650 de lei. În februarie 2008, fusese anunţată de autorităţile statului că valoarea chiriei a crescut la 1.805 euro. Lidia Niculescu-Mizil, mama Oanei Niculescu-Mizil, locuieşte şi în prezent în aceeaşi vilă, încă judecându-se cu Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.
Lidia Niculescu-Mizil a mai fost implicată într-un scandal recenţ pentru că fiica sa o angajase, pentru doi ani, la cabinetul său parlamentar. Pe 30 septembrie 2013, deputatul PSD Oana Niculescu-Mizil a fost trimisă în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzată că, din mai 2009 până în septembrie 2011, şi-a angajat mama la biroul său parlamentar. La 7 octombrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o la trei ani de închisoare cu suspendare, însă în aceeaşi zi, instanţa a decis ca pedeapsa să fie suspendată, fiind pusă sub supraveghere pe un termen de încercare de şase ani. „Perioada de încercare“ presupune că persoana sancţionată trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere, respectiv să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să anunţe dacă îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa, precum şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, dar şi să ofere informaţii privind mijloacele de existenţă.
Sursa: www.adevarul.ro
Foto: jurnalul.ro
