Manuscrisul următorului volum din seria „Fifty Shades of Grey” a fost furat
Articol editat de Valentina Adam, 11 iunie 2015, 14:26
Copia unui manuscris din continuarea romanului „Fifty Shades of Grey” a fost furată cu puţin de o săptămână înainte de publicarea sa, a anunţat editura „Penguin Random House”. În comunicatul dat de această editură se menţionează că în sudul Marii Britanii este în curs de desfăşurare ancheta poliţiei privind furtul copiei carţii „Grey” a scriitoarei Erika Mitchell cunoscuta ca E. L. James. Cartea vorbeşte despre aventurile erotice din trilogia cu tiraj de milioane de exemplare „Fifty Shades of Grey”, povestite de miliardarul Christian Grey. „Penguin Random House” a precizat că romanul „Grey” urmează să fie publicat conform programului, la data de 18 iunie, de ziua de naştere a lui Christian Grey.
Rador
sursa foto : forbes.com