Maica Tereza de Calcutta, 15 ani de la beatificare
Articol editat de Gerhard Chwoika, 19 octombrie 2018, 09:42
Pentru neobosita sa dăruire faţă de cei aflaţi în suferinţă, Maica Tereza rămâne unul dintre cei mai mari binefăcători ai secolului al XX-lea, care a îmbinat, de-a lungul întregii sale vieţi, o profundă empatie cu cei nevoiaşi şi o devoţiune desăvârşită faţă de chemarea sa.
Pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, Maica Tereza s-a născut într-o familie de origine albaneză, la 26 august 1910, la Skopje, oraş aflat la vremea aceea sub ocupaţie otomană, în prezent capitala Macedoniei. Potrivit site-ului www.nobelprize.org, la vârsta de 12 ani a simţit prima chemare către viaţa religioasă, iar şase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a părăsit oraşul natal pentru a se alătura călugăriţelor irlandeze de Loreto. A rămas câteva luni la Dublin, unde a primit numele “sora Maria Tereza”, după Sfânta Tereza din Lisieux, potrivit site-ului motherteresa.org. Un an mai târziu, în 1929, a părăsit Irlanda şi s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credinţă. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete Sfânta Maria, condus de călugăriţele de Loreto. În această perioadă, a învăţat bengaleza şi hindi, potrivit site-ului biography.com.
La 24 mai 1937, a depus jurământul final de credinţă, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul Sfânta Maria, iar în 1944 a fost numită directoare a acestuia. Doi ani mai târziu, la 10 septembrie 1946, pe când se afla într-un tren care urma să o ducă la Darjeeling pentru un popas spiritual de câteva zile, are revelaţia “celei de a doua chemări a Domnului”. A auzit vocea Domnului Iisus Hristos, care i-a spus “Vino, fii lumina Mea!”, rugând-o să-şi dedice viaţa celor mai săraci dintre cei săraci, celor bolnavi şi nevoiaşi. Cum deja depusese jurământul final de credinţă, nu a putut părăsi mânăstirea fără o permisiune oficială. În 1948, primeşte acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza nu a mai purtat hainele de călugăriţă, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră. După şase luni de pregătire medicală, s-a îndreptat către periferia oraşului, neavând alt scop decât acela de a-i ajuta “pe cei nedoriţi, pe cei neiubiţi şi pe cei neîngrijiţi”.
S-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii şi alinând suferinţe, a deschis o şcoală în aer liber şi o casă pentru cei fără adăpost şi a convins autorităţile locale să facă donaţii pentru această cauză. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi şi muribunzi au primit adăpost şi au fost trataţi în dispensare mobile sau în clinici specializate şi sute de mii de copii abandonaţi au fost îngrijiţi şi daţi spre adopţie.
În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carităţii, o nouă congregaţie religioasă în Arhidioceza Calcuttei. La început, aceasta avea doar câţiva membri, foşti profesori şi foşti elevi de la Liceul Sfânta Maria, dar cu timpul s-a dezvoltat, primind din ce în ce mai multe donaţii, ceea ce a permis ca şi activitatea acesteia să crească exponenţial. A urmat, apoi, înfiinţarea altor ramuri: Fraţii Misionari ai Carităţii, Surorile contemplative, Fraţii contemplativi şi Părinţii Misionari ai Carităţii, şi mai târziu Colaboratorii Maicii Tereza şi Colaboratorii Bolnavi şi Suferinzi, şi ultima, Mişcarea Corpus Christi pentru Preoţi, notează site-ul www.catholica.ro.
Maica Tereza era condusă în această misiune de un profund sentiment de iubire faţă de aproapele. Căci ea urma îndeaproape cuvintele Domnului Iisus Hristos: “Iubiţi-vă unii pe alţii! Aşa cum Eu vă iubesc pe voi, tot aşa trebuie să vă iubiţi şi voi unii pe alţii”, se arată pe site-ul www.nationalcatholicreporter.org. În ochii săi, cele mai grave maladii nu erau tuberculoza, lepra şi nici măcar SIDA, ci lipsa de iubire, sentimentul oamenilor că sunt nedoriţi, neîngrijiţi şi neiubiţi. Tocmai aceste suferinţe a încercat Maica Tereza să le aline, făcând lucruri mărunte cu foarte multă iubire.
“Imperiul carităţii” creat de Maica Tereza s-a extins continuu. La începutul anilor ’60, au fost trimise surori şi în alte părţi din India, iar în 1965, Misionarele Carităţii a devenit o Familie Religioasă Internaţională, printr-un decret al papei Paul al VI-lea. Prima fundaţie deschisă în afara Indiei a fost cea din Venezuela, în anul 1965, urmată de o alta la Roma, apoi în Tanzania, extinzându-se, ulterior, pe fiecare continent în parte. De-a lungul anilor ’80 şi ’90, Maica Tereza a deschis cămine în fosta Uniune Sovietică, în Albania şi în Cuba. A fost prezentă şi în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei Misionarelor Carităţii, precum şi în 1992. Potrivit site-ului www.catholica.ro, în anul 1997, surorile Maicii Tereza erau circa 4.000, prezente în 610 case de misiune, răspândite în 123 de ţări ale lumii. Activitatea desfăşurată de Maica Tereza s-a bucurat de apreciere în lumea întreagă.
Maica Tereza a primit numeroase premii pentru acţiunile de caritate săvârşite pentru semenii săi, indiferent de religia acestora. Cea mai prestigioasă distincţie rămâne, însă, Premiul Nobel pentru Pace, acordat în octombrie 1979, pentru o viaţă închinată semenilor din lumea întreagă, pentru ajutorul acordat săracilor, pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi, pentru îngrijirea copiilor, într-un cuvânt – pentru întreaga sa operă de caritate. Prin acordarea acestui premiu, Comitetul norvegian al Premiului Nobel îşi exprima recunoştinţa faţă de munca Maicii Tereza în folosul celor mai săraci dintre cei săraci, “pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăşi starea de sărăcie şi de suferinţă, care constituie, de asemenea, o ameninţare la adresa păcii”, potrivit nobelprize.org. În 1979, întreaga umanitate şi-a îndreptat atenţia către suferinţele copiilor şi ale refugiaţilor, exact acele categorii de oameni pentru care Maica Tereza a lucrat cu abnegaţie atâţia ani. Comitetul a reliefat, de asemenea, energia care i-a susţinut aceste acţiuni de caritate şi care ilustrează calităţile sale sufleteşti. O caracteristică a muncii sale o reprezintă respectul faţă de fiecare fiinţă umană în parte. Cei mai singuri, cei mai năpăstuiţi şi cei mai bolnavi au găsit alinare în braţele sale. În ceea ce o priveşte pe Maica Tereza, această filosofie de viaţă este adânc înrădăcinată în credinţă. A adunat în jurul său oameni de diferite religii, a luptat pentru promovarea păcii, pentru eradicarea foametei şi a sărăciei, a creat o comunitate primitoare pentru cei suferinzi.
Ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace a avut loc la 10 decembrie 1979, iar Maica Tereza a primit premiul “Spre slava lui Dumnezeu şi în numele celor săraci”. Festivitatea de premiere nu s-a încheiat, aşa cum era prevăzut, cu un banchet. Maica Tereza l-a anulat pentru a dona banii către cei săraci.
La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a încetat să mai bată. A fost înmormântată în sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii din Calcutta, mormântul său devenind în scurt timp loc de pelerinaj pentru creştinii din lumea întreagă.
La 19 octombrie 2003, de Ziua mondială a misiunilor, papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza de Calcutta, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, săvârşind astfel un prim pas spre sanctificarea celei care şi-a dedicat viaţa nevoiaşilor. “Prin autoritatea noastră apostolică, proclamăm ca venerabila slujitoare a Domnului Tereza de Cacutta să intre de acum încolo în rândul fericiţilor”, a spus suveranul pontif, potrivit agenţiilor de presă Reuters şi AFP. “Prin ea, resimţim cu toţii necesitatea de a veni în ajutor, în special în ajutorul celor mai săraci şi al celor mai uitaţi, ai ultimilor dintre cei din urmă”, a mai spus papa Ioan Paul al II-lea, referindu-se la viaţa Maicii Tereza, pusă integral în slujba celor nevoiaşi.
Printre cei aproximativ 300.000 de credincioşi care au asistat la misa din Piaţa Sfântul Petru s-au aflat pelerini veniţi din întreaga lume – din Asia, din Statele Unite sau din America de Sud, din Albania, precum şi sute de călugăriţe aparţinând ordinului Misionarele Carităţii, fondat de Maica Tereza.
“Maica Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarilor şi Misionarelor Carităţii, pe care astăzi am bucuria să o înscriu în rândul fericiţilor, a mers pe urmele lui Hristos, pe un itinerar de iubire şi de slujire, care răstoarnă orice logică omenească”, a spus suveranul pontif, prezentând-o pe noua fericită drept model de sfinţenie. “Să îi aducem laudă acestei mici femei îndrăgostite de Dumnezeu, mesageră umilă a Evangheliei şi neobosită binefăcătoare a omenirii” – a spus papa Ioan Paul al II-lea, în predica sa, potrivit site-ului www.catholica.ro.
De asemenea, papa Ioan Paul al II-lea a amintit, în cadrul ceremoniei de beatificare a Maicii Tereza, că aceasta s-a împotrivit în mod clar avortului, aspect punctat cu ocazia primirii Premiului Nobel pentru Pace: “Dacă auziţi că vreo femeie nu vrea să păstreze copilul şi doreşte să avorteze, căutaţi să o convingeţi să îmi aducă mie acel copil. Eu îl voi iubi, văzând în el semnul iubirii lui Dumnezeu”, notează site-ul amintit anterior.
La 4 septembrie 2016, Maica Tereza a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică, în cadrul unei ceremonii oficiate de către papa Francisc în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. “O declarăm pe Fericita Tereza de Calcutta sfântă şi o trecem printre sfinţi, decretând ca ea să fie venerată ca atare de către întreaga Biserică”, a declarat Papa Francisc, rostind în latină formula de canonizare. În calendarul catolic, sfânta este celebrată la 5 septembrie, ziua în care aceasta a trecut la Domnul, în anul 1997. După ceremonie, Papa a oferit un prânz pentru 1.500 de persoane fără posibilităţi financiare, aflate în grija surorilor ordinului “Misionarele Carităţii”, congregaţia fondată de Maica Tereza.
Maica Tereza şi-a dedicat întreaga viaţă celor mai năpăstuiţi dintre semenii săi, săvârşind un număr impresionant de acte de caritate şi marcând, astfel, vieţile a milioane de oameni. A trăit simplu, după cum se şi prezenta: “După sânge, sunt albaneză. După cetăţenie – indiană. După credinţă, sunt călugăriţă catolică. După chemare, aparţin lumii. Iar în ceea ce priveşte inima mea, aparţin în întregime Inimii lui Hristos”, notează site-ul motherteresa.org.
