Jaguar Land Rover retrage de pe piaţă peste 36.000 de maşini în China
Articol editat de Mirabela Afronie, 26 martie 2015, 10:56
Jaguar Land Rover retrage de pe piaţă peste 36.000 de SUV-uri în China, după ce televiziunea de stat a difuzat un reportaj în care se precizează că aceste maşini au defecţiuni la cutia de viteză. Retragerea afectează modelul Range Rover Evoque, iar constructorul auto va prelungi perioada de garanţie pentru cutiile de viteză la acest model. Recent, Jaguar Land Rover a investit în cea mai mare piaţă auto din lume, deschizând prima fabrică de producţie, în valoare de un miliard de lire sterline, în apropiere de oraşul Shanghai.
Sursa: rador.ro