Ascultă Radio România Reșița Live

„Contessa” – primul vin ”de paie” lansat în România

„Contessa” – primul vin ”de paie” lansat în România

Articol editat de Mirabela Afronie, 19 septembrie 2014, 10:02

Sub brandul general Villa Vinea, un investitor din regiunea italiană Tirolul de Sud – Heiner Oberrauchun, care a înfiinţat o cultură de 32 de hectare de vie prin fonduri europene în zona comunei Mica, judeţul Mureş – a lansat, astăzi, primul vin special dulce de pe Valea Târnavei Mici, pe care l-a denumit „Contessa”. Potrivit specialiştilor, este vorba despre un vin „de paie”, care a fost creat pentru prima dată în Elveţia şi a cărui tehnologie de preparare constă în culegerea strugurilor la maturitate deplină, după care sunt aşezaţi în nişte cutii – iniţial pe rafturi cu paie – pentru a se elimina excesul de umiditate din boabe. Cristian Podar, managerul companiei producătoare, Castel Vinum, susţine că strugurii rămân în aceste cutii din luna octombrie şi până în luna februarie, perioadă în care se elimina apa din boabe, fără a se stafidi, dar care rămân cu un conţinut foarte mare de zahăr, după care se storc. Dacă soiul folosit la prepararea acestui vin dulce este Muscat Ottonel, specialiştii vor încerca să facă „vin de paie” şi din soiurile Riesling de Rhin şi Kerner, un soi de strugure din Germania, pe care doar cei de la Mica îl au deocamdată în România. Primele 20 hectare de vie au fost înfiinţate prin Programul SAPARD, iar alte 12 hectare prin Programul de Reconversie, în timp ce dotările cramei au fost realizate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Tradiții de Paște păstrate cu sfințenie de croații din Iabalcea
Fapt divers joi, 17 aprilie 2025, 17:03

Tradiții de Paște păstrate cu sfințenie de croații din Iabalcea

Comunitatea croată din satul Iabalcea de pe raza comunei Caraşova din Caraș-Severin, păstrează cu sfințenie tradițiile pascale, reflectând o...

Tradiții de Paște păstrate cu sfințenie de croații din Iabalcea
Ziua Internațională a Hemofiliei: Apel la tratamente personalizate și stocuri salvatoare de viață în spitale
Fapt divers joi, 17 aprilie 2025, 16:49

Ziua Internațională a Hemofiliei: Apel la tratamente personalizate și stocuri salvatoare de viață în spitale

Ziua Internațională a Hemofiliei este marcată anual pe data de 17 aprilie, atrăgând atenția publicului și autorităților asupra nevoilor...

Ziua Internațională a Hemofiliei: Apel la tratamente personalizate și stocuri salvatoare de viață în spitale
Săptămâna Patimilor: Semnificaţii, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
Fapt divers luni, 14 aprilie 2025, 09:00

Săptămâna Patimilor: Semnificaţii, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Începând cu ziua de Florii – duminica intrării în Ierusalim a Domnului s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştilor,...

Săptămâna Patimilor: Semnificaţii, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
Duminica Floriilor – pragul spre sărbătorile pascale. Mii de români îşi serbează astăzi onomastica
Fapt divers duminică, 13 aprilie 2025, 08:07

Duminica Floriilor – pragul spre sărbătorile pascale. Mii de români îşi serbează astăzi onomastica

Pe 13 aprilie 2025, creștinii sărbătoresc Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, cunoscută sub denumirea de Duminica Floriilor. Aceasta...

Duminica Floriilor – pragul spre sărbătorile pascale. Mii de români îşi serbează astăzi onomastica
Fapt divers duminică, 13 aprilie 2025, 07:34

„Reptile și Insecte Vii” la Complexul Muzeal Arad

Pasionații de natură, curioșii de toate vârstele și iubitorii de senzații tari au un nou motiv de entuziasm: luni, 14 aprilie 2025, la ora...

„Reptile și Insecte Vii” la Complexul Muzeal Arad
Fapt divers joi, 10 aprilie 2025, 19:22

Muzeul Trenulețelor s-a redeschis într-un spațiu nou, în Centrul Istoric al municipiului Hunedoara

Muzeul Trenulețelor ‘Valentin Banciu’ din municipiul Hunedoara și-a redeschis porțile joi, 10 aprilie 2025, într-o nouă locație...

Muzeul Trenulețelor s-a redeschis într-un spațiu nou, în Centrul Istoric al municipiului Hunedoara
Fapt divers joi, 10 aprilie 2025, 16:01

Motorul Titanicului, regăsit în Banat: o comoară inginerească expusă la Muzeul Mineritului din Anina

O piesă istorică rară, identică cu cele de pe celebrul Titanic, va putea fi admirată în premieră la Muzeul Mineritului din Anina. În...

Motorul Titanicului, regăsit în Banat: o comoară inginerească expusă la Muzeul Mineritului din Anina
Fapt divers marți, 8 aprilie 2025, 15:00

Retro Parada Primăverii 2025 la Timişoara

În cel de-al 27-lea an de existență, Retromobil Club România organizează Retro Parada Primăverii, sâmbătă, 26 aprilie – un eveniment...

Retro Parada Primăverii 2025 la Timişoara