Ascultă Radio România Reșița Live

Actorul Kirk Douglas a murit la vârsta de 103 ani

Actorul Kirk Douglas a murit miercuri, la vârsta de 103 ani, anunţul fiind făcut pe Instagram de către fiul său, Michael Douglas, conform Variety. 

Actorul Kirk Douglas a murit la vârsta de 103 ani

Articol editat de Valentina Adam, 6 februarie 2020, 05:36

”Cu imensă tristeţe, eu şi fraţii mei anunţăm că Kirk Douglas ne-a părăsit astăzi, la vârsta de 103 ani”, a scris Michael Douglas pe Instagram.

El afirmă că, pentru întreaga lume, tatăl său este un actor din epoca de aur a filmului şi o persoană implicată în acţiuni umanitare, al cărei devotament faţă de dreptate şi faţă de cauzele în care credea au stabilit standarde la care toţi putem aspira.

”Permiteţi-mi să închei cu cuvintele pe care i le-am spus la ultima aniversare şi care vor rămâne întotdeauna adevărate: Tată, te iubesc atât de mult şi sunt atât de fericit să fiu fiul tău”, a afirmat Michael Douglas în finalul mesajului său.

Kirk Douglas s-a născut pe 9 decembrie 1916, cu numele Issur Danielovich, în Amsterdam, New York. Părinţii lui au fost imigranţi din Belarus, care au venit în Statele Unite ca să scape de pogromul evreiesc. Şi-au schimbat numele în Demsky. Copil fiind, Kirk Douglas era cunoscut ca Izzy Demsky.

Biografia actorului arată ca una tipică tuturor americanilor care îşi doresc ca fanteziile lor să se împlinească. Crescut în sărăcie, şi-a descoperit talentul pentru actorie în timpul liceului. A avut mai multe slujbe, inclusiv ca luptător într-un bâlci, ca să-şi poată permite să meargă la facultate. A primit o bursă şi a ajuns la Academia de Artă Dramatică Americană.

Lauren Bacall l-a recomandat producătorului Hal Wallis. Acesta l-a urmărit pe Broadway şi a semnat cu el imediat pentru un rol alături de Barbara Stanwyck în filmul „Dragoste ciudată/ The Strange Love Of Martha Ivers” (1946). Nu a jucat rolul romanticului. Timp de un deceniu a fost star la Hollywood şi a primit trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din filmele „Champion”, „Van Gogh/ Lust for Life” şi „The Bad And The Beautiful”.

Ca actor pe marele ecran, Kirk Douglas a avut de luptat cu două tradiţii. A sosit la Hollywood când vechiul sistem al studiourilor era pe cale de dispariţie, în opoziţie cu ascensiunea strălucitoare a unor staruri ca Lauren Bacall, Linda Darnell, Jane Greer şi Ann Sothern. În acelaşi timp, datorită calităţilor sale, s-a putut alia cu noua generaţie de actori.

După ce a interpretat unul dintre cele mai faimoase roluri ale sale, Van Gogh, în filmul regizat de Vincente Minnelli, „Lust for Life”, actorul a dezvăluit că a fost atât de afectat de viaţa bulversată a artistului, aşa încât a fost greu să-şi revină din acea stare. Soţia lui povestea că era atât de obsedat de rol, încât „venea acasă cu barba lui mare şi roşie ca Van Gogh, purtând acele cizme greoaie, şi călcând apăsat prin jurul casei, încât era înfricoşător”.

Kirk Douglas a avut propria companie de producţie. S-a împotrivit listei negre anticomuniste de la Hollywood prin angajarea lui Dalton Trumbo să scrie scenariul la „Spartacus” (1960), în care starul hollywoodian a jucat alături de Laurence Olivier.

A lucrat cu cei mai buni regizori din epoca lui, printre care Stanley Kubrick, Billy Wilder, Howard Hawks, Vincente Minnelli, Joseph L Mankiewicz şi Elia Kazan.

Kirk Douglas a supravieţuit unei prăbuşiri cu elicopterul, accident în care alţi doi pasageri au murit. A suferit un accident vascular cerebral în timpul discursului pe care l-a susţinut la o ediţie a Festivalului de Film de la Londra.

A câştigat un Oscar onorific în 1996, două Globuri de Aur , un premiu pentru întreaga carieră oferit de American Film Institute şi un Urs de Aur onorific decernat de organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

news.ro

Tradiții de Paște păstrate cu sfințenie de croații din Iabalcea
Fapt divers joi, 17 aprilie 2025, 17:03

Tradiții de Paște păstrate cu sfințenie de croații din Iabalcea

Comunitatea croată din satul Iabalcea de pe raza comunei Caraşova din Caraș-Severin, păstrează cu sfințenie tradițiile pascale, reflectând o...

Tradiții de Paște păstrate cu sfințenie de croații din Iabalcea
Ziua Internațională a Hemofiliei: Apel la tratamente personalizate și stocuri salvatoare de viață în spitale
Fapt divers joi, 17 aprilie 2025, 16:49

Ziua Internațională a Hemofiliei: Apel la tratamente personalizate și stocuri salvatoare de viață în spitale

Ziua Internațională a Hemofiliei este marcată anual pe data de 17 aprilie, atrăgând atenția publicului și autorităților asupra nevoilor...

Ziua Internațională a Hemofiliei: Apel la tratamente personalizate și stocuri salvatoare de viață în spitale
Săptămâna Patimilor: Semnificaţii, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
Fapt divers luni, 14 aprilie 2025, 09:00

Săptămâna Patimilor: Semnificaţii, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Începând cu ziua de Florii – duminica intrării în Ierusalim a Domnului s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştilor,...

Săptămâna Patimilor: Semnificaţii, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
Duminica Floriilor – pragul spre sărbătorile pascale. Mii de români îşi serbează astăzi onomastica
Fapt divers duminică, 13 aprilie 2025, 08:07

Duminica Floriilor – pragul spre sărbătorile pascale. Mii de români îşi serbează astăzi onomastica

Pe 13 aprilie 2025, creștinii sărbătoresc Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, cunoscută sub denumirea de Duminica Floriilor. Aceasta...

Duminica Floriilor – pragul spre sărbătorile pascale. Mii de români îşi serbează astăzi onomastica
Fapt divers duminică, 13 aprilie 2025, 07:34

„Reptile și Insecte Vii” la Complexul Muzeal Arad

Pasionații de natură, curioșii de toate vârstele și iubitorii de senzații tari au un nou motiv de entuziasm: luni, 14 aprilie 2025, la ora...

„Reptile și Insecte Vii” la Complexul Muzeal Arad
Fapt divers joi, 10 aprilie 2025, 19:22

Muzeul Trenulețelor s-a redeschis într-un spațiu nou, în Centrul Istoric al municipiului Hunedoara

Muzeul Trenulețelor ‘Valentin Banciu’ din municipiul Hunedoara și-a redeschis porțile joi, 10 aprilie 2025, într-o nouă locație...

Muzeul Trenulețelor s-a redeschis într-un spațiu nou, în Centrul Istoric al municipiului Hunedoara
Fapt divers joi, 10 aprilie 2025, 16:01

Motorul Titanicului, regăsit în Banat: o comoară inginerească expusă la Muzeul Mineritului din Anina

O piesă istorică rară, identică cu cele de pe celebrul Titanic, va putea fi admirată în premieră la Muzeul Mineritului din Anina. În...

Motorul Titanicului, regăsit în Banat: o comoară inginerească expusă la Muzeul Mineritului din Anina
Fapt divers marți, 8 aprilie 2025, 15:00

Retro Parada Primăverii 2025 la Timişoara

În cel de-al 27-lea an de existență, Retromobil Club România organizează Retro Parada Primăverii, sâmbătă, 26 aprilie – un eveniment...

Retro Parada Primăverii 2025 la Timişoara