Un patron de restaurant din Franţa a interzis intrarea bancherilor în restaurantul său
Pentru a se răzbuna după ce i-a fost refuzat un împrumut la bancă, proprietarul unui restaurant din Franţa a decis să le interzică bancherilor să mai intre în restaurantul său, dacă nu plătesc 70.000 de euro, suma creditului pe care banca nu i l-a aprobat. Alexandre Calleţ în vârstă de 30 de ani, care deţine un restaurant în Hauts-de-Seine în regiunea Parisului, a postat în faţa uşii restaurantului lui un anunţ în care a scris: „Accept animale, dar intrarea interzisă bancherilor, cu excepţia cazului în care plătesc 70.000 de euro”, informează cotidianul parizian „Le Figaro”. El a luat această decizie după ce i-a fost respinsă cererea pentru un împrumut bancar de care a avut nevoie pentru a începe o altă afacere şi în acest mod a dorit să condamne „sabotarea continuă a mediului economic francez”.
Articol editat de Valentina Adam, 21 februarie 2016, 08:46