[VIDEO]Au fost decernate premiile Târgului Gaudeamus, organizat de Radio România
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 noiembrie 2016, 20:52 / actualizat: 21 noiembrie 2016, 8:55
Trofeul ‘Cea mai râvnită carte’ a fost atribuit seriei ‘Harry Potter’, de la Editura Arthur, iar Premiul de Excelenţă a revenit Editurii Tracus Arte, scrie www.romania-actualitati.ro .
Directorul editorial Teodor Dună i-a vorbit colegei noastre de la Radio România, Ala Stâncaru-Luncă despre semnificaţia acestei distincţii.
Teodor Dună: Acest premiu înseamnă o recunoaştere de care aveam foarte mult nevoie. Este cumva o formă de a defini marginea pentru a înţelege ce reprezintă centrul în literatura română. Ne axăm în general pe literatura contemporană, românească şi acest premiu cumva vine ca o certificare a faptului că eforturile noastre au fost recunoscute.
Votul publicului a mers, în ordine, către Editurile Humanitas, Rao şi Nemira.