Ascultă Radio România Reșița Live

Un trio de compozitori, un trio de muzicieni și un flaut de aur

Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie, ora 19:00) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – Mozart, Bach și Mendelssohn, alături de un trio de apreciați muzicieni români: pianistul Horia Mihail, violonistul Gabriel Croitoru și flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, cel care interpretează pe un „instrument bijuterie” – un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu.

Un trio de compozitori, un trio de muzicieni și un flaut de aur

Articol editat de Gerhard Chwoika, 30 ianuarie 2023, 12:02

Prezentat de Orchestra de Cameră Radio, evenimentul va fi dirijat de Cristian Oroșanu, fondator al unei orchestre de succes – Kamerata Kronstadt, cu activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară. În 2022, Cristian Oroșanu a creat International Fair Conducting Competition, un proiect original în care câștigătorii concursului de dirijat sunt aleși de membrii orchestrei și nu de către un juriu extern.

În programul serii de la Sala Radio veți asculta Mozart – Rondo pentru vioară și orchestră și Andante pentru flaut și orchestră, Bach – Concertul Brandenburgic nr. 5 și Mendelssohn – Simfonia nr. 1, lucrare semnată de celebrul compozitor german la doar 15 ani! La finalul concertului, publicul este invitat în foaierul central al Sălii Radio pentru o sesiune de autografe oferită de violonistul Gabriel Croitoru și de pianistul Horia Mihail pe albumul Duelul viorilor, Tango – Gabriel Croitoru – vioară, Liviu Prunaru – vioară, Horia Mihail – pian, apărut la Editura Casa Radio.

Reputația profesională a dirijorului Cristian Oroșanu a determinat prezența sa încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre – Orchestra Națională Radio, Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov.

Drumurile sale au îmbinat armonios cariera internațională cu o activitate susținută în țară, la pupitrul filarmonicilor George Enescu din București, Moldova din Iași sau Transilvania din Cluj-Napoca. Invitațiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Tg. Mureș sau Porto, au îmbogățit experiența sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naționale din București, Iași și Cluj-Napoca, la Filarmonica din Brașov sau la Deutsches Symphonie-Orchester Berlin.

Luând exemplul Orchestrei Lamoureux, ansamblu asociativ cu mare tradiție în Franța, Cristian Oroșanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România, Kamerata Kronstadt. Cristian Oroșanu a obținut premiul Criticii Muzicale din România și premiul al doilea al Concursului Internațional de Dirijat Malko, în Danemarca.

După 14 ani de studii în România, pianistul Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. Inițial lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra ș.a.

Horia Mihail este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și consilier pe probleme de cultură al Primăriei Municipiului Brașov. Horia Mihail este, de asemenea, implicat în turneele anuale Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.

Violonistul Gabriel Croitoru are peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China și S.U.A.

Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul Duelul viorilor şi Vioara lui George Enescu la sate. Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea acestuia, manifestări organizate de ICR Londra.

Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu este solist al Filarmonicii George Enescu, prof.univ.dr. la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist al Filarmonicii Banatul din Timișoara. Din anul 1983 când a debutat pe scena Ateneului Român şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică, cu peste 1.000 de recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate.

Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice. Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor Procontemporania şi Profil şi fondator al ansamblurilor Barock Orchestra și Flaut Power. Este, de asemenea, membru al Trioului Contraste şi al Cvintetului de suflători George Enescu.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.6800). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Albumul (CD) Duelul viorilor, Tango – Gabriel Croitoru – vioară, Liviu Prunaru – vioară, Horia Mihail – pian este disponibil la librăria Editurii Casa Radio și prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.

Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!
Evenimente marți, 11 februarie 2025, 18:48

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!

Teatrul de Vest vă invită, joi, 13 februarie de la ora 𝟏𝟖:𝟎𝟎, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș. Acolo se joacă o...

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!
Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta
Evenimente marți, 11 februarie 2025, 07:00

Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta

Visit Timișoara continuă să pună orașul pe harta destinațiilor de city-break printr-o nouă campanie de promovare în Serbia. Campania se...

Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta
“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița
Evenimente luni, 10 februarie 2025, 21:54

“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița

Pe 11 martie, iubitorii muzicii lui Elvis Presley sunt invitați la un spectacol de excepție, unde Reșița va vibra pe acordurile inconfundabile...

“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița
La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!
Evenimente duminică, 9 februarie 2025, 09:37

La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!

Legendara trupă Eurodance La Bouche va urca pe scena Timișoara Music Awards 2025 Timișoara devine epicentrul muzicii internaționale între 23 și...

La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!
Evenimente joi, 6 februarie 2025, 14:12

Revelația acestei stagiuni a Teatrului de Vest, spectacolul Sub apă are o nouă reprezentație

Teatrul de Vest din Reșița continuă să impresioneze publicul cu revelația acestei stagiuni: spectacolul „Sub apă” care va avea o nouă...

Revelația acestei stagiuni a Teatrului de Vest, spectacolul Sub apă are o nouă reprezentație
Evenimente miercuri, 5 februarie 2025, 13:07

Lansare de carte la Reșița: „Oameni din Banatul istoric la răscrucea vremurilor”

Luni, 10 februarie 2025, de la ora 16:00, la Muzeul Banatului Montan din Reșița, va avea loc lansarea volumului „Oameni din Banatul istoric la...

Lansare de carte la Reșița: „Oameni din Banatul istoric la răscrucea vremurilor”
Evenimente joi, 30 ianuarie 2025, 12:18

Teatrul de Vest ne oferă un weekend ”Sub apă”! O premieră absolută interzisă tinerilor sub 14 ani

Teatrul de Vest deschide noua stagiune într-un mod absolut original, cu un spectacol scris de un actor plecat din Reșița, despre o legendă...

Teatrul de Vest ne oferă un weekend ”Sub apă”! O premieră absolută interzisă tinerilor sub 14 ani
Evenimente sâmbătă, 25 ianuarie 2025, 10:33

Idei romantice pentru zilele îndrăgostiților la Visit Timișoara

Visit Timișoara a pregătit peste 230 de modele diferite de cărți poștale cu Timișoara, dar și cu imagini romantice, pentru timișorenii și...

Idei romantice pentru zilele îndrăgostiților la Visit Timișoara